Copaci căzuți, semafoare defecte și probleme pe linia tramvaiului 41 în Capitală, din cauza vijeliei. Comandament de Urgență la Primărie
Circulația tramvaielor pe linia 41 a fost întreruptă circa două ore, transportul călătorilor fiind asigurat în acest interval cu o linie specială de autobuz, patru copaci au căzut și a-s-au înregistrat semafoare defecte, ca urmare a vremii nefavorabile, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului București, citat de Agerpres.
Sursa citată arată că, până la ora 16.30, au fost consemnate în Capitală următoarele incidente: un copac a căzut pe o mașină pe strada Petre Crețu nr. 1, un altul s-a prăbușit pe b-dul Mărăști, intrare Spital Elias, ceilalți doi pomi căzând pe str. Caraiman/str. Paraschiva Gherghel, respectiv pe șos. Gheorghe Sisești nr.145. Totodată, s-au înregistrat semafoare defecte pe str. Brașov/b-dul Timișoara, Piața Presei Libere, str. Ceahlău/Calea Crângași.
La intersecția bulevardului Ghencea cu strada Brașov s-a produs o avarie la rețeaua de contact a tramvaiului 41, ceea ce a determinat întreruperea circulației pe ambele sensuri.
„Menționăm că nu au fost înregistrate victime omenești, iar sesizările au fost transmise pentru remediere urgentă. Circulația tramvaielor pe linia 41 a fost reluată după aproximativ 2 ore. Pe timpul întreruperii, transportul călătorilor a fost asigurat cu o linie specială de autobuz”, se mai arată în comunicat.

