Coplata la privat mai așteaptă. OUG prin care pacienții ar fi plătit pentru servicii decontate de CNAS, retrasă
Propunerea de modificare a legii pentru reforma în sănătate a fost afișată pe site-ul ministerului pe 1 aprilie și a rămas în dezbatere până pe 14 mai. Aseară însă, reprezentanșii asociațiilor de pacienți au aflat că se află pe ordinea de zi a ședintei guvernului.
Peste noapte, ministrul Sănătății s-a răzgândit.
Prin modificarea propusă de Ministerul Sănătății pacienții vor fi nevoiți să platească din buzunar o diferență de cost pentru serviciile medicale decontate de casa de asigurări în sistemul privat.
Valorea reală nu se referă doar la actul medical în sine.
În momentul de față, legea le interzice clinicilor private să ceară bani în plus pacienților care beneficiază de investigații medicale decontate de casa de asigurări.