COVID-19 impune măsuri speciale în biserici: Igienizarea mâinilor și rugăciune pentru oprirea bolii
Cancelaria Sfântului Sinod a transmis un document cu mai multe îndrumări adresate parohiilor şi mănăstirilor. Printre acestea se află:
– afișarea, la intrarea în lăcașul de cult, a recomandărilor Ministerului Sănătății pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19);
– consultarea la nivel de unitate de cult, acolo unde este posibil, cu cadre medicale (exemplu: îndrumarea persoanelor suspecte de gripă din rândul celor care vin la biserică către unități medicale; dezinfectarea căilor de acces şi aerisirea corespunzătoare a lăcașurilor de cult);
– asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor, cu produse necesare pentru aceasta (apă, săpun, dezinfectanți etc.), în proximitatea lăcașurilor de cult;
– pentru a evita aglomerarea credincioşilor în spațiul de cult, în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii se vor utiliza difuzoare exterioare sau Sfânta Liturghie se va săvârşi în aer liber, lângă lăcașul de cult
– lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioșilor privind Spovedania, Împărtășania și citirea unor rugăciuni. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică;
– cu prilejul săvârșirii slujbelor bisericeşti, înainte de otpust se va citi rugăciunea specială pentru pocăință, pentru oprirea epidemiei actuale, pentru însănătoșirea persoanelor bolnave și pentru întărirea spirituală a cadrelor medicale și a persoanelor care contribuie la prevenirea și combaterea epidemiei.
Sursa: Mediafax

