Criminalul de la Baia Mare, căutat. Anchetatorii au un cerc de suspecţi în cazul uciderii fetiţei de cinci ani

2 mai 2018, 13:48

Oficial, anchetatorii sunt reţinuţi şi evită să transmită informaţii despre anchetă. Doar anumite surse au precizat că ar exista un cerc de suspecţi: peste 20 de persoane. Se strâng informaţii şi despre ultimele momente ale fetiţei.

Printre suspecţi se numără un bărbat condamnat pentru pedofilie, eliberat recent, şi un barbat „cu barbă”, care a fost văzut că oferea bomboane copiilor din zonă. Nu este exclus ca individul şi victima să se fi cunoscut. Acum, la audieri sunt un verişor al fetei, adolescent, dar şi un vecin. Necropsia va oferi date suplimentare şi îi va conduce pe anchetatori mai aproape de criminal.

Potrivit unor surse, trupul fetiţei ar fi fost mutat din locul unde a fost găsit iniţial, ceea ce a îngreunat cercetările. Crima, de o cruzime greu de imaginat, a avut loc luni seara, într-o clădire părăsită a fostului combinat Cuprom, o zonă plină de dărâmături şi vegetaţie, situată chiar în apropierea blocului unde locuieşte familia fetiţei. Este vorba despre fostul sediu de birouri ale combinatului, unde acum trăiesc circa 100 de familii de romi.

După intrarea în insolvenţă, clădirile combinatului au ajuns în proprietatea unei bănci comerciale care nu a îngrădit zona aşa cum ar fi trebuit. Sute de copii au acces şi se joacă printre ruine. Agenţii firmei care are în pază zona susţin că nu au văzut sau auzit nimic suspect în noaptea crimei.

Între timp, cei doi fraţi mai mari ai fetiţei, care i-au găsit trupul mutilat, primesc consiliere psihologică. Familia mai are opt copii, iar în toamnă, fetiţa ar fi trebuit să meargă la şcoală.

Urmărește-ne pe Google News