Cupa Mondială 2018 – EXCLUSIV LA TVR. Naționala Rusiei, țara gazdă, deschide turneul în fața saudiților, pe 14 iunie
Campionatul Mondial se întoarce în Europa!
După două ediții în care competiția a fost organizată în Africa de Sud și Brazilia, a venit rândul Rusiei să fie „casa” fotbalului între 14 iunie și 15 iulie.
Calificată ca țară gazdă la turneul final, naționala pregătita de Stanislav Cherchesov face parte din grupa A, alături de Arabia Saudita, Egipt și Uruguay.
Stanislav Cherchesov, selecționerul Rusiei: „Fotbalul e unul dintre cele mai importante sporturi. Toată lumea dorește performanțe, așa că suntem obligați să țintim cât mai sus„.
Sub actualul nume, Rusia a participat la 3 ediții: 1994, 2002 și 2014, dar niciodată nu a trecut de faza grupelor.
În vremea Războiului Rece, cea mai bună performanță a sovieticilor a fost locul 4, obținut la Mondialul din Anglia, în 1966. Atunci au fost eliminați în semifinale de golul marelui Beckenbauer.
În 1963, portarul URSS-ului, Lev Yashin, a cucerit Balonul de Aur, fiind și până în ziua de astăzi singurul goalkeeper care a cucerit prestigiosul trofeu individual.
Mondialul din 2018 va fi organizat în 11 orașe și pe 12 stadioane.
Atât meciul de deschidere din 14 iunie dintre Rusia și Arabia Saudită, cât și marea finala din 15 iulie se vor disputa pe stadionul Luzhniki din Moscova, arena care a gazduit și finala Champions League din 2008 dintre Manchester United și Chelsea.