Curățenia de primăvară la Timișoara. 1.100 de tone de deșeuri au fost adunate în ultimele 2 luni de pe străzi, cu o cheltuială imensă de la buget. Cetățenii sunt rugați să sesizeze problemele și să se comporte responsabil
Rampele clandestine sunt problema, grămezile din diferite părți ale orașului care sunt greu de stârpit, pentru că se reformează periodic. Administrația locală a început o anchetă și a lansat un număr de telefon pentru sesizări. Se dau amenzi și se confisca mașini. În paralel, se lucrează la o hotărâre de Consiliu local care să condiționeze eliberarea certificatelor de atestare în construcții de dovada că cel care construiește a lucrat cu un operator deșeuri autorizat.
Locurile unde se aruncă ilegal deșeuri sunt un pericol pentru sănătatea timișorenilor, sunt inestetice, iar eliminarea lor costă orașul milioane de lei pe an. Primarul și-a propus să le stârpească, este însă complicat și apelează și la implicarea cetățenilor.
Dacă vedeți persoane care abandonează gunoaie pe domeniul public sunați la numărul 0256968.
Nouă administrație nu mai vrea reluarea curățeniei sezoniere și îndeamnă cetățenii să își ducă deșeurile în cele 4 puncte de colectare.
Timișoara are în acest moment 6 firme care se ocupă de salubrizarea orașului și adunarea gunoaielor, de 3 luni se face curățenie integrată, după un plan elaborat, în oraș sunt mai puține rampe clandestine, însă este nevoie de implicarea timișorenilor. Cetățenii sunt rugați să sesizeze problemele și să se comporte responsabil.

