Universitatea Babeș-Bolyai organizează cursuri de limba română pentru refugiații ucraineni

12 aprilie 2022, 07:45

Vitaliia este din Odessa, unde avea o clinică specializată în cosmetică. A ajuns în România pe 1 martie și, de atunci, locuiește în Cluj. S-a înscris la cursurile de limba română, pentru că vrea să-și găsească un loc de muncă, dar și pentru băiețelul ei, pe care vrea să-l înscrie la o școală din România.

Eu și familia mea vrem să locuim temporar aici, în România. De aceea, am decis să învățăm limba română. Poate și fiul meu va studia aici, în România, și va fi mai ușor să ne înțelegem cu ceilalți în română decât în engleză. Limba română nu este atât de ușoară ca engleza, e ceva mai dificilă, dar la curs, a fost totul clar și sper că totul va fi bine, a spus Vitaliia.

Deocamdată, cei 180 de cursanți au o singură profesoară sosită din Ucraina, care vorbește și română. Odată ce se vor găsi mai mulți profesori, vor fi create și alte grupuri de cursanți.

Conferențiar universitar doctor Alexandra Ileana Muțiu, prorector al Universității Babeş-Bolyai: ei doresc să se întoarcă acasă pentru că inima lor și gândurile sunt alături de cei care au rămas acolo, dar pe de altă parte, în actuala situație este mai bine dacă rămân pentru că nu au altă variantă și, atunci, încearcă să se adapteze. Își dau seama că neștiind nici măcar un cuvânt în limba română le este foarte greu.

Cursul are loc online și va dura o lună.

20 de profesori universitari din Ucraina au solicitat un loc de muncă la Universitatea Babeș-Bolyai. Unul și-a început deja activitatea, la Facultatea de Educație Fizică și Sport.

Urmărește-ne pe Google News