Dacian Cioloș, la TVR: Certificatul verde nu va fi un pașaport. Va fi un document care facilitează circulația, nu introduce restricții sau obligații
„Nu e un pașaport. Un pașaport înseamnă că-ți dă un anumit drept și dacă nu-l ai, nu poți să circuli. Această adeverință ar trebui să faciliteze libera circulație care e garantată prin Tratat la nivel european. E o adeverință care certifică sau că ai făcut vaccinul, sau că ai un test PCR negativ sau că ai analize care dovedesc că ai anticorpii și că, deci, nu mai e cazul să ți se ceară alte documente care să justifice starea epidemiologică din punctul de vedere al SARS COV. Acest certificat e suficient și ar trebui să poată să fie recunoscut peste tot în Uniunea Europeană, indiferent ce stat membru îl emite. Ideea acestui certificat e să faciliteze circulația, și nu să creeze restricții sau obligații„, a explicat Dacian Cioloș la TVR.
„Noi vrem să ne asigurăm, în Parlamentul European, că nu sunt restricții care sunt impuse cu acest certificat și că datele personale sunt protejate”, a subliniat europarlamentarul.
Comisia Europeană a propus miercuri crearea unui certificat electronic verde pentru a facilita libera circulaţie, în condiţii de siguranţă, în interiorul UE, în timpul pandemiei de COVID-19. Certificatul va constitui dovada că deţinătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, că a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19.
Adeverinţele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie şi vor include un cod QR care să le garanteze securitatea şi autenticitatea. Comisia Europeană (CE) va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverinţele pot fi controlate în întreaga UE şi va sprijini statele membre în ceea ce priveşte punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverinţelor.