De ce Suedia nu a recurs la izolare și carantină în timpul epidemiei la fel ca restul Europei? Interviu cu dr. Daria Glaessgen, medic și cercetător român

14 aprilie 2020, 13:46

„Modelul suedez” de gestionare a pandemiei este discutat sau chiar criticat pe plan mondial, pentru că Suedia a decis să nu închidă complet restaurantele, magazinele, școlile sau sălile de spectacol.

Spre deosebire de restul Europei, aici s-a apelat la conștiința cetățenilor: dacă ești bolnav, adică ai cele mai mici semne de răceală, ești rugat să stai acasă. Pentru că cei mai mulți respectă acestă regulă, scade și riscul de transmisie al bolii, dar, când discutăm despre așa-zisul model suedez trebuie luate în calcul și următoarele:

1. Suedia este o națiune cu speranță de viață mult peste media europeană (peste 73 de ani).

2. Suedia e un stat profund individualist, centrat pe libertatea cetățeanului, dar cu încredere și respect nedisimulate pentru autorități.

3. Protocoalele în spitalele sunt locale, se schimbă și se perfecționează zilnic, in funcție de situație

4. Criza este total apolitizată și gestionată de experți ai Autorității naționale de sănătate a populației.

5. Izolarea totală/carantina nu sunt răspunsul. Danemarca a fost in izolare totală și are același număr de infectați raportat la populație ca și Suedia.

Interviul este realizat de Irina Păcurariu, pe pagina de Facebook a emisiunii “Rețeaua de idoli”, de la TVR. “În perioada de izolare pe care o traversăm, mi s-a părut important să rămânem conectați cu oameni cât mai diverși, cu profesii, traiectorii personale și experiențe diferite, egali acum în fața aceste crize imense și traumatizante. Așa am ajuns să încep o serie de interviuri, pe care le public pe pagina de Facebook a emisiunii și apoi pe site-ul meu, unde le adun într-o serie pe care am numit-o Rețeaua de speranță”, spune Irina.

Realizatoarea Irina Păcurariu vă propune în fiecare zi câte un interviu cu români din toată lumea, cât mai neasemănători, cu profesii, traiectorii personale și experiențe diferite, egali acum în fața aceste crize imense și traumatizante.

Depășim mai ușor perioada de izolare pe care o traversăm dacă rămânem mai conectați și mai informați, cu povești adunate din toată lumea, care ne ajută să căpătăm mai multă speranță, încredere și optimism.

Urmărește-ne pe Google News