De ce sunt saunele încă atât de populare? O poveste veche de 10.000 de ani

Odată cu creșterea în popularitate a înotului în apă rece, există acum un entuziasm reînnoit – chiar un fanatism religios – pentru antipodul perfect al unei scufundări glaciale în aer liber: sauna fierbinte, aburoasă. În întreaga regiune nordică și dincolo de ea, se deschid noi saune publice și private, iar saunele existente sunt invadate de vizitatori. Unele chiar ajung pe marile ecrane. Lungmetrajul documentar Smoke Sauna Sisterhood, realizat de Anna Hints și premiat la Sundance, urmărește un grup de femei într-o saună estoniană tradițională, cu lemne.

Valul curent de entuziasm față de saune pare să contrazică faptul că aceasta datează de 10.000 de ani. Prima sa versiune a fost sauna din groapă, fiind în esență o groapă săpată în pământ, cu un morman de pietre la fund, care erau în prealabil încălzite la un foc de tabără. „Odată ce pietrele erau calde, groapa urma să fie acoperită cu nuiele, paie sau turbă, după care era turnată apă peste pietre, pentru a crea aburi”, explică Dalva Lamminmäki, o folcloristă și cercetătoare specializată în cultura saunelor la Universitatea din Estul Finlandei.

Lojele de transpirație timpurii, care datează din Epoca Bronzului, sunt descoperite în toată Marea Britanie și Irlanda. Saunele și lojele de transpirație au fost de asemenea prevalente în lumea islamică antică, precum și în culturile indigene din Mexic și America de Nord. Potrivit unui studiu întreprins de Universitatea Harvard, tradiția nord-americană a lojei de transpirație încorpora ceremonii și ritualuri, inclusiv „rituri pregătitoare, rugăciuni și purificare”. În Japonia, „peșterile naturale erau folosite drept loje de transpirație, înainte de a evolua în băi publice în temple sau în proximitatea mănăstirilor”, explică Emma O’Kelly în cartea ei Sauna – The Power of Deep Heat.

O’Kelly scrie că „fiecare cultură, din fiecare epocă, a beneficiat de propria sa versiune de saună. De la hammam-ul otoman și temazcal-ul mayaș până la mushi-buro-ul și kama-buro-ul japoneze, de la banyas-urile din Rusia până la saunele din Finlanda, terapia cu căldură a trecut testul timpului, crescând și scăzând în popularitate, și traversând continente într-o varietate de iterații”. În zilele noastre, mulți oameni consideră sauna ultima lor adiție într-o suită de practici de autoîngrijire – împreună cu yoga, masajul și tratamentele faciale – antidotul perfect pentru stilurile de viață suprasolicitante din secolul al XXI-lea.

Cu toate acestea, în secolele trecute utiliatea lor nu se rezuma la crearea unei stări de bine, servind drept un loc exclusiv pentru relaxare. Pe lângă faptul că era un loc pentru spălat, acestea erau folosite și pentru gătit, uscarea inului și a secarei, fabricarea săpunului, spălarea rufelor, îngrjiirea bolnavilor, spălatul morților înainte de îngropare, și chiar pentru naștere, explică Lamminmäki. „Sauna era de asemenea un loc pentru dormit și pentru a te întâlni cu cineva în secret, iar frecventarea săptămânală a saunelor avea funcția de purificare a oamenilor înainte de a merge la biserică și Sabat, și pentru a marca trecerea de la o săptămână la alta”, adaugă ea.

Dimensiunea spirituală a saunei era importantă. O’Kelly explică în cartea ei că, tradițional, poporul finlandez străvechi, aidoma nativilor americani, venera cele patru elemente – aerul, apa, focul, pământul – în saună. „Aceasta era un microunivers al celor trei nivele ale cosmosului: nivelul superior, lumea cerească; tărâmul de mijloc, Pământul; și lumea subterană a morților. Baza simbolisticii era centrată pe ciclurile de creștere, interconectare și simbioză, scopul final fiind atingerea stărilor înălțătoare, a unei conștiințe elevate și revitalizarea.”

„În Finlanda, sauna era o parte importantă a vindecării populației”, spune Lamminmäki. „Era sterilă, caldă și intimă, iar oamenii credeau că era încărcată cu puterea strămoșilor și a zeităților. Sauna nu era o simplă construcție, ci un spațiu liminal și un hotar între lumea aceasta și cealaltă.”

O bună parte din mitologia saunei apare în Kalevala (epopeea națională a Finlandei) și în cântece finlandeze runice. „Poemul a cimentat sauna în calitate de simbol-cheie al identității finlandeze”, scrie O’Kelly, „și nu este neobișnuit să vezi zeii și zeițele din Kalevala gravați pe ușile și ferestrele saunei”.

„Această idee a lumii spiritelor și-a găsit expresia concretă în Saunatonttu, un elf cu un singur ochi despre care se spunea că urmărește comportamentul oamenilor în saună. Copiii trebuiau să se comporte întotdeauna cu respect în saună pentru a nu-l supăra pe Saunatonttu”, conform explicației oferite pe site-ul This is Finland.

Cu toate acestea, beneficiile saunei nu au fost mereu apreciate. „În Finlanda anului 1890, medicina populară a fost trecută în ilegalitate, iar vorbitul despre practici de saună spirituale sau supranaturale devenise tabu”, scrie O’Kelly. „Înțelepciunea populară era transmisă în secret, din gură în gură, de către bătrânele care mergeau la saună, gardienele saunei vindecătoare.”

Spiritual și practic

De atunci, unii finlandezi din zilele noastre și alții cu o tradiție veche a saunelor, precum vecinii lor scandinavi, națiunile baltice și Rusia.

Deși se crede că termenul finlandez pentru saună provine din cuvântul Sámi soudnje, înseamnând „gaură în pământ”, finlandezii nu sunt „stăpânii” saunei. Estonia, de exemplu, are o tradiție solidă. În 2013, sauna estoniană cu fum a fost plasată pe lista Patrimoniului Unesco. Acestea sunt de obicei cabane din lemn fără coșuri de fum, unde rocile sunt încălzite la foc deschis, pentru a emana o aromă calmantă.

În Finlanda, sauna este „unul din simbolurile naționale-cheie”, spune Lamminmäki, exact din motivul că este un ritual cotidian pentru finlandezi, care 3,3 milioane de saune într-o țară cu 5,5 milioane de locuitori. „Practicile cotidiene sunt relevante pentru identitatea națională și pentru că ele modelează în timp o viziune colectivă asupra culturii și a ceea ce înseamnă să fii cetățeanul unei țări”, adaugă ea. „Se spune că sauna oferă un fundament pentru înțelegerea identității finlandeze.”

În 2020, cultura finlandeză a saunei a urmat-o pe cea estoniană, ajungând pe lista Unesco. Potrivit Unesco, „cultura saunei este o parte integrantă a vieții pentru majoritatea populației, iar cei mai mulți oameni au prima lor experiență la saună când sunt bebeluși”.

Acest specific finlandez este ancorat în filozofia sisu, veche de 500 de ani, pe care autoarea Katja Pantzar, stabilită la Helsinki, o descrie în cartea ei Finding Sisu, drept „voința finlandeză singulară, o determinare de a nu renunța sau de a alege calea cea mai ușoară”. Ea crede că deviza neoficială a țării „Sisu, sauna și Sibelius” este „menită să sintetizeze esența țării și a identității sale” (Sibelius se referă la Jean Sibelius, marele compozitor din secolul al XX-lea al imnului patriotic Finlandia).

Sisu a fost adoptat în 1917 „de noile puteri, după ce țara și-a câștigat independența [după mai bine de 100 de ani de dominație rusă, precedată de șase secole de dominație suedeză], și încă este văzut drept «liantul social» care ține societatea finlandeză unită”, scrie O’Kelly. Finlandezii aspiră la sisu, o trăsătură de caracter care se dovedește utilă când trăiești într-o climă rece, cu ierni lungi. Aceasta poate fi de ajutor și când sari dintr-o baie în apă rece într-o saună fierbinte.

Noul val de popularitate a saunelor și înotului în apă rece a transformat saunele în atracția numărul unu din Finlanda. Löyly, care s-a deschis în 2016 la Helsinki, atrage peste 200.000 de vizitatori în fiecare an.

Dar Lamminmäki subliniază că renașterea saunelor ignoră uneori una din cele mai importante aspecte ale experienței din saună: „Sauna este un loc al egalității. Totate sexele, toate corpurile sunt binevenite. Sauna iubește corpurile cu un sân, corpurile cu un picior, corpurile care au îmbătrânit. Sauna iubește oamenii care sunt săraci, oamenii care nu lucrează, oameni care au șapte copii și oamenii care sunt triști pentru că nu au copii. Sauna este un loc pentru introvertiți – este ok dacă nu vrei să vorbești acolo– este un loc unde oamenii singuratici găsesc companie și este un loc unde ei pot fi singuri.”