Dezbaterile pe tema noilor legi ale Educației au intrat într-o pauză. Deputații au amânat decizia legată de examenele naționale

25 aprilie 2023, 11:12

Discuțiile pe tema noilor legi ale Educație s-au oprit pentru ca parlamentarii să participe la ședințele de plen și la alte comisii de specialitate. Însă, la ora 16.00 vor reveni, în speranța că vor dezbate temele legate de examenul național de bacalaureat, dar și temele care țin de religie.

Până acum, în această dimineață, parlamentarii au revenit asupra subiectului legat de salarizarea profesorilor deputanți, deși social-democrații și cei din PNL au stabilit inițial că salarizarea va fi un subiect introdus în legea salarizării, nu în legea educației.

Cei de la USR au cerut, astăzi, din nou, ca salarizarea deputanților să fie menționată în legea educației, dar amendamentul a fost respins.

Președintele Comisiei de învățământ a menționat că se va modifica legea salarizării și atunci va fi rezolvată și această problemă.

În același timp, a mai fost votat, astăzi, un amendament legat de clădirile în care elevii își desfășoară activitatea. Există un amendament susținut de partidele din PSD și PNL, partidele de la putere, care prevede că dacă timp de trei ani o școală nu are activitate în interiorul acelei clădiri, Consiliul local, cu un aviz de la Ministerul Educației, poate decide ce alte activități se pot întreprinde în acea clădire. Acest amendament a primit undă verde.

Se așteaptă un raport care ar putea să vină abia săptămâna viitoare, din cauza amânărilor.  Mai apoi, legea va ajunge în plenul Camerei Deputaților. Există și un termen de adoptare tacită – 10 mai.

Urmărește-ne pe Google News