Din asfaltul drumului național se vede hăul! Se întâmplă între Brașov și Buzău
Groapa care a apărut la ultimul viaduct din zona barajului Siriu, pe sensul de mers dinspre Covasna spre Buzău, este uriașă.
O roată de mașină încape acolo! Se poate vedea golul de 20 de metri de sub șosea.
Deși e semnalizată, tot reprezintă un pericol pentru șoferi.
E grav și pentru că nimeni nu prea respectă restricțiile impuse în zonă din cauza gropilor. Camioanele grele trec nestingherite, iar mașinile nu circulă cu 10 km pe oră.
Acum 6 luni, când s-a făcut ultima verificare tehnică a viaductului de la Giurca, nu s-a găsit nicio problemă.
Probleme sunt și în apropiere de localitatea Măgura.
O alunecare de teren a înghițit câțiva metri dintr-o bandă de mers a șoselei. Și aici administratorii drumului au semnalizat zona și… cam atât.
Pentru lucrările de reparații fondurile sunt alocate de compania care administrează infrastructura rutieră.

