Din ce în ce mai puțină rapiță. Recoltele au fost mici în ultimii ani din cauza secetei din timpul verii

22 septembrie 2019, 20:44

Este al patrulea an când agricultorii din Bărăgan se confruntă cu această problemă. Rapița semănată nu crește din cauza solului extrem de uscat.

În aceste condiții, agricultorii sunt nevoiți să planteze peste rapiță grâu, porumb sau floarea soarelui. Unii nici nu mai așteaptă luna octombrie.

Dar întoarcerea culturii de rapiță nu este ușor de făcut. Pământul este tare ca asfaltul și rupe plugurile, iar grâul de toamnă trebuie însămânțat până pe 15 octombrie și, dacă nu plouă, există riscul ca producția să fie mult diminuată.

În plus, rapița e una dintre cele mai profitabile pentru agricultori. Dacă investiția pentru un hectar este de 2.700 de lei, profitul ajunge și poate depăși 6 mii de lei.

Aceeași situație și în Olt. Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă de la Caracal a semănat anul trecut rapiță pe aproape 500 de hectare. Pentru că nu i-a mers bine acum, conducerea instituției a micșorat și mai mult suprafața dedicată plantării de rapiță.

Decizia de a renunța la această cultură a fost luată de majoritatea fermierilor din Olt, după ce, în ultimii ani, seceta a făcut ca plantele să nu răsară, ori recolta mică nu a acoperit nici cheltuielile.

Toamna trecută, în județul Olt, cultura de rapiță a fost înființată pe aproape 30.000 hectare. Doar puțin peste 10% a ajuns la maturitate și s-a obținut o producție de numai o tonă la hectar.

Urmărește-ne pe Google News