Doi copii din Câmpina au găsit 3.200 de lei pe stradă şi i-au dus la Poliţie
Bărbatul care pierduse banii este administratorul unei firme, iar banii, 3200 de lei, erau pentru plata unor marfuri. Doi copii de 11 și 12 ani, Cătălin și Luca, i-au găsit și i-au dus la poliție. Gestul lor a impresionat întreaga comunitate.
Luca (11 ani) și Cătălin (12 ani) spun că au găsit banii întâmplător, în timp ce se plimbau cu bicicletele într-o parcare din spatele unui complex comercial din Câmpina. Inițial au zărit un pachet pe care era notat ceva. Curioși au vrut să vadă ce scrie și au ridicat plicul de jos. Abia atunci au realizat că printre hârtii se ascunde și un teanc cu bani.
Speriați, cei doi băieți au decis să meargă la Poliție pentru a preda suma de bani, dar mai întâi au trecut pe acasă ca să-și anunțe părinții.
Fericit că și-a recuperat banii, bărbatul care îi pierduse spune că îi va recompensa pe cei doi băieți pentru gestul lor.

