Dosar penal la Iaşi, în cazul elevilor spitalizaţi. Copiii au leşinat în timpul unui concurs de ţinut respiraţia
Numai patru din cei cinci copii internaţi din cauza unui joc mortal s-au întors deja acasă. Medicii spun, însă, că îi vor chema la consult periodic.
Copila care este încă internată e de la Centrul de Plasament din Bucium.
Elevii de clasa a VI-a, de la Şcoala Veronica Micle din Iaşi, au ajuns la spital, vineri, cu insuficienţă respiratorie. Totul, după un joc periculos, dintr-o pauză.
Între timp, la Şcoala „Veronica Micle” are loc o anchetă. Poliţiştii încearcă să afle de unde au învăţat cei mici acest joc şi de ce au acceptat să îl joace.
Oamenii legii vor vorbi şi cu cei cinci elevi care au avut probleme, în prezenţa părinţilor şi a unui psiholog.
Ca să evite alte asemenea incidente, autorităţile vor trimite psihologi să discute cu copiii de la toate şcolile din judeţ.

