Drum închis la Sarmizegetusa, din cauza unei alunecări de teren

27 iulie 2018, 23:47

După o rupere de nori de câteva ore, o porțiune din masivul Fețele Albe s-a desprins și s-a prăbușit în vale. Viitura a antrenat zeci de metri cubi de pământ, piatră şi lemn, care au distrus parapetul de protecţie al drumului şi terasamentul zonei pietonale.

Pentru că solul era îmbibat de apă și exista riscul unor noi surpări, accesul turiștilor a fost interzis pentru moment.

Din cauza vremii nefavorabile, vizitele programate în weekend la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia au fost anulate. Sutele de turiști veniți din toate colțurile lumii sunt dezamăgiți.

Sarmizegetusa Regia a fost cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Român. Cetatea a format nucleul unui sistem defensiv strategic în Munții Orăștiei, pe care Decebal îl folosea pentru apărare în față românilor cuceritori. Anul trecut, situl istoric a fost vizitat de 70.000 de turişti, în creștere față de 2016.

Urmărește-ne pe Google News