Economistul care a anticipat criza din 2008: Consecințele economice ale războiului din Gaza. 4 scenarii

Redăm analiza lui Nourile Roubini publicată pe Project Syndicate.

***

Masacrarea a cel puțin 1.400 de israelieni de către Hamas la 7 octombrie și campania militară ulterioară a Israelului în Gaza pentru eradicarea grupului au introdus patru scenarii geopolitice care au impact asupra economiei și piețelor globale. Așa cum se întâmplă adesea în cazul unor astfel de șocuri, optimismul s-ar putea dovedi eronat.

În primul scenariu, războiul rămâne în mare parte limitat la Gaza, fără o escaladare regională dincolo de încăierările la scară mică cu asociații iranieni din țările vecine Israelului; într-adevăr, majoritatea jucătorilor preferă acum să evite o escaladare regională. Campania din Gaza a Forțelor de Apărare ale Israelului erodează semnificativ Hamas, lăsând un număr mare de victime civile, iar status quo-ul geopolitic instabil supraviețuiește. După ce și-a pierdut tot sprijinul, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu își dă demisia, dar publicul israelian rămâne împotriva acceptării unei soluții cu două state. În consecință, problema palestiniană este înăbușită; normalizarea relațiilor diplomatice cu Arabia Saudită este înghețată; Iranul rămâne o forță destabilizatoare în regiune; iar Statele Unite așteaptă îngrijorate următoarea explozie.

Implicațiile economice și de piață ale acestui scenariu sunt ușoare. Actuala creștere modestă a prețului petrolului s-ar retrage, deoarece nu va fi existat niciun șoc pentru producția regională și exporturile din Golf. Deși SUA ar putea încerca să intercepteze exporturile de petrol iranian pentru a pedepsi Iranul pentru rolul său destabilizator în regiune, este puțin probabil să urmărească o astfel de măsură escaladată.

Economia iraniană ar continua să stagneze sub sancțiunile existente, adâncind dependența de legăturile strânse cu China și Rusia.

Între timp, Israelul ar suferi o recesiune serioasă, dar controlabilă, iar Europa ar suferi unele efecte negative, deoarece prețurile ușor mai ridicate ale petrolului și incertitudinile cauzate de război ar afecta încrederea întreprinderilor și a gospodăriilor. Prin reducerea producției, a cheltuielilor și a ocupării forței de muncă, acest scenariu ar putea duce economiile europene – aflate în prezent în stagnare – la recesiuni ușoare.

În cel de-al doilea scenariu, războiul din Gaza este urmat de o normalizare regională și de pace. Campania israeliană împotriva Hamas reușește fără a produce prea multe victime civile, iar forțele mai moderate – cum ar fi Autoritatea Palestiniană sau o coaliție multinațională arabă – preiau administrarea enclavei. Netanyahu demisionează (după ce a pierdut sprijinul aproape tuturor), iar un nou guvern moderat de centru-dreapta sau centru-stânga se concentrează pe rezolvarea problemei palestiniene și pe normalizarea relațiilor cu Arabia Saudită.

Spre deosebire de Netanyahu, acest nou guvern israelian nu ar fi angajat în mod deschis în schimbarea regimului din Iran. El ar putea asigura acceptarea tacită de către Republica Islamică a normalizării israeliano-saudite în schimbul unor noi discuții în vederea unui acord nuclear care să includă reducerea sancțiunilor. Acest lucru ar permite Iranului să se concentreze pe urgentele reforme economice interne. Evident, acest scenariu ar avea implicații economice foarte pozitive, atât în regiune, cât și la nivel global.

În cel de-al treilea scenariu, situația se transformă într-un conflict regional care include și Hezbollah din Liban și, eventual, Iranul. Acest lucru s-ar putea întâmpla în mai multe moduri. Iranul, temându-se de consecințele eliminării Hamas, dezlănțuie Hezbollah împotriva Israelului pentru a-i distrage atenția de la operațiunea din Gaza. Sau Israelul decide să abordeze acest risc prin lansarea unui atac preventiv mai amplu împotriva Hezbollah. Apoi, mai sunt toți ceilalți proxy iranieni din Siria, Irak și Yemen. Fiecare dintre ei este dornic să provoace Israelul și forțele americane din regiune ca parte a propriei agende destabilizatoare.

Dacă Israelul și Hezbollah ajung într-un război la scară largă, Israelul ar lansa probabil și lovituri împotriva instalațiilor nucleare iraniene și a altor ținte, probabil cu sprijinul logistic al SUA. La urma urmei, Iranul, care a alocat resurse masive pentru înarmarea și antrenarea atât a Hamas, cât și a Hezbollah, s-ar folosi probabil de tulburările regionale mai largi pentru a face saltul final peste pragul armelor nucleare.

Dacă Israelul – și, eventual, SUA – bombardează Iranul, producția și exporturile de energie din Golf ar fi blocate, posibil pentru luni de zile. Acest lucru ar declanșa un șoc petrolier asemănător cu cel din anii 1970, urmat de stagflație globală, prăbușirea piețelor bursiere, volatilitatea randamentelor obligațiunilor și o goană către activele-refugiu, cum ar fi aurul. Consecințele economice ar fi mai grave în China și în Europa decât în SUA, care este în prezent un exportator net de energie și care ar putea impozita profiturile excepționale ale producătorilor interni de energie pentru a plăti subvențiile menite să limiteze impactul negativ asupra consumatorilor (gospodării și firme din afara sectorului energetic).

În cele din urmă, în acest scenariu, regimul iranian rămâne la putere, deoarece mulți iranieni – chiar și opozanți ai regimului – se raliază în spatele acestuia în fața unui atac israelian/american. Toate părțile din regiune devin mai radicalizate și mai conflictuale, ceea ce face ca pacea sau normalizarea diplomatică să devină o himeră. Acest scenariu poate chiar să compromită președinția lui Biden și șansele sale de realegere.

În cel de-al patrulea scenariu, conflictul se extinde și în regiune, dar are loc o schimbare de regim în Iran. Dacă Israelul și SUA vor ajunge să atace Iranul, acestea vor viza nu numai instalațiile nucleare, ci și infrastructura militară și cu dublă utilizare, precum și liderii regimului. În loc să sprijine regimul, iranienii – care protestează de peste un an împotriva abuzurilor poliției morale – s-ar putea să se ralieze în spatele unor moderați precum fostul președinte Hassan Rouhani.

Răsturnarea Republicii Islamice ar permite Iranului să se reintegreze în comunitatea internațională. Ar exista în continuare o recesiune stagflaționistă severă la nivel mondial, dar ar fi pregătit terenul pentru o mai mare stabilitate și o creștere mai puternică în Orientul Mijlociu.

Cât de probabil este fiecare scenariu? Aș atribui o probabilitate de 50% pentru menținerea status quo-ului; 15% pentru o instalare postbelică a păcii, stabilității și progresului; 30% pentru o conflagrație regională și doar 5% pentru o conflagrație regională cu un final fericit.

Vestea bună este că există o șansă relativ mare – 65% – ca conflictul să nu escaladeze în întreaga regiune, ceea ce înseamnă că repercusiunile economice ar fi ușoare sau limitate. Vestea proastă, însă, este că, în prezent, piețele atribuie doar în cel mai bun caz o probabilitate de 5% unui conflict regional care ar avea efecte stagflaționiste grave în întreaga lume, pe când niște procente mai rezonabile ar fi de 35%.

O astfel de conformare este periculoasă, mai ales dacă ne gândim că probabilitatea combinată a unui scenariu perturbator la nivel global (unu, trei și patru) este încă de 85%. Scenariul cel mai probabil ar putea avea doar consecințe ușoare pe termen scurt pentru piețe și economia globală, dar implică faptul că un status quo instabil va rămâne în vigoare, ducând în cele din urmă la noi conflicte.

Deocamdată, piețele sunt cotate pentru o situație aproape perfectă și favorizează cele mai blânde scenarii. Însă piețele au evaluat adesea greșit șocurile geopolitice majore. Nu ar trebui să fim surprinși dacă iarăși se va întâmpla același lucru.