Elevii din București și Ilfov pot să-și descarce online abonamentele gratuite STB

Autobuz STB
Autobuz STB
5 septembrie 2022, 08:27

Aplicația permite obținerea abonamentelor metropolitane valabile în perioada anului școlar, pe toate liniile de transport public de suprafață din Regiunea București – Ilfov, indiferent de operatorul de transport, conform legislației în vigoare.

Pentru a putea beneficia de abonament gratuit, utilizatorul trebuie să aibă statutul de elev înscris la o unitate de învățământ acreditată din Municipiul București sau Județul Ilfov.

Confirmarea statutului de elev se face automat prin intermediul aplicației, pe baza CNP-ului completat la înregistrarea contului.

STB S.A., certifică faptul că respectă drepturile conferite de Regulamentul U.E. nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal privind libera circulație a acestor date, transmite Buletin de București.

Aplicația poate fi descărcată din Google Play și App Store.

Urmărește-ne pe Google News