EXCLUSIV Ambasadorul Israelului în România: Organizațiile teroriste nu au limite, răpesc femei în vârstă, dau foc locuințelor private. Românii din Israel să urmeze cu mare atenție ce transmit autoritățile. Interviul integral

7 octombrie 2023, 18:39

Reuven Azar, ambasadorul Israelului la București: – Atacul a fost pregătit cu meticulozitate ani de zile. Ceea ce putem vedea sunt teroriști încercând să intre atât pe mare, cât și pe uscat, cu echipament consistent, încercând să doboare gardul dintre Fâșia Gaza și statul Israel.

Aceasta chiar este o schimbare tactică într-un atac așa cum nu am mai văzut vreodată, cu un nivel de agresivitate și cruzime așa cum nu am mai văzut niciodată și suntem hotărați să ne apărăm. Organizațiile teroriste nu au limite, răpesc femei în vârstă, dau foc locuințelor private, aceasta este o situație grea pentru oricine, inclusiv pentru acei israelieni cu origini românești, unii locuiesc în sudul Israelului.

Ceea ce eu le-aș sugera românilor care se afla acum în Israel este să urmeze cu mare atenție ceea ce le transmit autoritățile, să se deplaseze cu grijă, pentru a încerca să fie aproape de adăposturi și sperăm că situația se va stabiliza destul de repede.

Israel a fost atacat cu înverșunare de organizații teroriste care au capacitatea unor armate sprijinite de Iran, Hezbollah și forțe fanatice care urmăresc să distrugă Israelul, dar Israelul este mai determinat să se apere și asta este exact ceea ce vrem să facem în zilele următoare.

Vlad Ungar, jurnalist TVR: – Știm că țara dvs. are unele dintre cele mai bune servicii de informații din lume. Ce a împiedicat Israelul să anticipeze și să blocheze atacul?

Reuven Azar, ambasadorul Israelului la București: – Este o întrebare foarte bună, trebuie să ne-o adresăm și noi, dar acum ne concentrăm pe a opri atacul și pe a ne apăra.

Urmărește-ne pe Google News