Experți ai Comisiei Europene și ai unor state membre, printre care și Olanda, în vizită în România săptămâna aceasta pentru clarificări privind Schengen
„Vizita în România, menţionată de către comisarul european Ylva Johansson în cadrul conferinţei de presă susţinute cu ocazia prezentării Comunicării Comisiei Europene referitoare la extinderea spaţiului Schengen, are loc ca urmare a deschiderii manifestate de autorităţile române pentru clarificarea oricăror aspecte suplimentare de interes legate de aplicarea de către România a acquis-ului Schengen. Astfel, ţinând cont de declaraţiile premierului olandez Mark Rutte şi de adoptarea moţiunii Parlamentului olandez, prin care se arăta că sunt aşteptate elemente suplimentare înainte de formularea unei decizii finale a Olandei pe acest subiect, România a exprimat întreaga disponibilitate de a primi experţi olandezi care să constate progresele în domeniile de interes pentru Olanda, din perspectiva aplicării acquis-ului Schengen”, se arată în comunicarea Guvernului.
Noua vizită are, de asemenea, un caracter voluntar, similar celei din perioada 9-11 octombrie, având scopul de a contribui la consolidarea argumentaţiei privind nivelul foarte bun de pregătire al României în aplicarea acquis-ului Schengen, nivel confirmat, de altfel, de recenta Comunicare a Comisiei Europene şi de raportul vizitei voluntare din octombrie, devenit public miercuri, 16 noiembrie.
Comisia a salutat reuşitele celor trei state membre ale UE în aplicarea regulilor Schengen.
„Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să adere (la Spaţiul Schengen – n.r.). Iar UE este pregătită să le primească”, a declarat tot miercuri comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.
„Mă aştept ca statele membre să ia această decizie pozitivă importantă şi istorică. Un moment de mare mândrie pentru cetăţenii celor trei ţări. Şi, cel mai important, o decizie în interesul nostru, al tuturor”, a adăugat Ylva Johansson.
„Motivul pentru care am adoptat această comunicare este de a ajuta statele membre să ajungă la o concluzie, să aibă o bază mai bună pentru decizia lor, înaintea Consiliului de la 8 decembrie (…) Credem că toate faptele sunt pe masă deja. Dar suntem pregătiţi să sprijinim toate răspunsurile suplimentare care sunt necesare pentru statele membre”, a subliniat ea.

