Stenograme din ancheta cu privire la farmacistul care a vândut peste 10 mii de comprimate cu droguri. Cercetările au fost făcute cu investigatori sub acoperire
Conform unui comunicat al DIICOT, în cadrul acţiunii cu numele de cod „Himera”, s-a reţinut faptul că, în perioada 2022 – 2023, angajatul unui operator economic de profil a comercializat în mod repetat droguri de mare risc, respectiv peste 10.000 de comprimate ce conţin ca substanţă activă Fentanil, aproximativ 700 de comprimate de Oxicodonă, 1.200 de fiole de morfină, 380 de plasturi ce conţin ca substanţă activă Fentanil şi comprimate de codeină..
Bărbatul este angajat la un depozit deţinut de o firmă din domeniul farmaceutic. El reținea din acestea medicamentele cu efecte psihotrope, care ar fi trebuit distruse, le păstra la sediul firmei, apoi i le aducea unui dealer, periodic, pe bază de comenzi.
El a fost prins în flagrant în timp ce deţinea, în vederea comercializării, zeci de cutii cu comprimate, a căror substanţă activă este Fentanil.
Potrivit rechizitoriului, în anchetă a fost folosit un agent sub acoperire și doi colaboratori.
Investigatorul sub acoperire şi colaboratorii au obțiut probe fizice privind vânzarea de comprimate care conțin substanța activa Fentanyl şi Oxycodone cât și audio și video.
Potrivit rechizitoriului la data de 29.08.2023 , sub supravegherea investigatorului sub acoperire cu numele de cod „Rădulescu Bogdan”, colaboratorii s-au întâlnit (…) cu numitul Șonea Constantin zis „Costy” şi au cumpărat de la acesta, pentru suma de 1000 lei, un număr de 10 cutii a câte 5 plasturi cu Fentanyl, în total 50 de plasturi, 5 cutii incomplete ce conțin 15 plasturi cu Fentanyl, 29 de cutii inscripționate Lunaldin de concentrație 200 mg, în total 290 comprimate,7 cutii inscripționate Lunaldin de concentrație 400 mh,în total 70 de comprimate, 5 cutii inscripționate Oxidolor,ce conțin 229 comprimate Oxycodonă.
Extras din stenograme
COLABORATOR: Iți dau, fac un calcul, dar în principiu e pentru data trecută, pentru când ne-am văzut…săptamâna trecută, nici nu mai ştiu. Voiam să discut cu tine, am niște cereri pentru tine că cică sunt nişte concerte weekendul viitor, da, weekendul viitor sunt 2 sau 3 concerte aici în București, festivaluri.
COSTI: Viitor înseamnă ăsta cu ‘’neinteligibil’’?
COLABORATOR: 8,9, ( n. este vorba de 8, 9 septembrie) sunt 2 sau 3 aici şi unul prin Prahova.
COSTI: Păi şi ce trebuie să pregătim?
COLABORATOR: Îmi trebuie neapărat fentanyl de 100, oxy….
COSTI: Oxy, ce mi-ai zis tu…
COLABORATOR: Da, de la urgență mi-a spus…
COSTI: Dar acum, la următoarea tură o să fie ceva de 40, pentru că din ăla am strâns mai mult în perioada în care ai lipsit tu, gândindu-mă la abonament, dar ajung la stoc zero şi trebuie să mă apuc să le strâng pe alea din țară pe care le mai am păstrate undeva, dau drumul la asta?0 Ca….
COLABORATOR: Da!
COSTI: Eu așteptam să văd cum merg lucrurile pentru că….
COLABORATOR: Știi ce nu merge sub nicio formă? Fiolele de morfină.
COSTI: Nici nu am mai insistat cu ele.
COLABORATOR: În schimb, în acele cutii ce mi le-ai dat în decembrie, cică erau şi 2-3 cutii de plasturi, fentanyl.
COSTI: Păi cum mi-ai zis acuma, ăștia de 100…
COLABORATOR: Stai puțin, de asta mi-a cerut, e prima data cand îmi cere, eu așa le dădeam pe aici pe colo câte 1-2 .
COSTI: La asta la Lunaldin, gândește-te că mi-ai cerut de 200 şi de 400, este şi de 300 şi de 600. ( n. este vorba de concentrație)
COLABORATOR: Ăla de 600 este lux.
COSTI: Am puține dar să îmi zici ce să pregătesc.

