Femeie de aproape 102 ani, vindecată de COVID-19. Femeia este vaccinată
Femeile au fost internate timp de 9 zile în spitalul din Blaj, la Secţia Infecţioase, însă, în final, au reuşit să învingă boala. Informaţia a fost confirmată, pentru AGERPRES, de către primarul comunei Sâncel, Ilie Frăţilă.
Născută în 1 decembrie 1919, la un an după Marea Unire de la Alba Iulia, Ana O., locuieşte în Sâncel alături de fiica şi de ginerele ei.
„Nana Ană”, cum i se spune, este cea mai vârstnică persoană din satul de lângă Blaj. La împlinirea vârstei de 100 de ani, femeia a fost felicitată de către primarul din Sâncel, care i-a înmânat o diplomă, în semn de apreciere, un buchet de flori şi un tort de ciocolată, precum şi de preotul paroh, Vasile Brumar, care i-a oferit o icoană.
În comuna Sâncel se înregistra vineri o rată de infectare cu virusul SARS-CoV- 2 de 7,31, cea mai mare din Alba.

