Fericirea de a face bine. Wargha Enayati: Încerc să văd ce impact social are ceea ce fac asupra oamenilor, chiar dacă este o afacere

29 octombrie 2017, 16:27

Wargha Enayati este medic și a inițiat cel mai vechi  serviciu medical privat din România. După mai mult de 20 de ani a renunțat și acum îi ajută pe cei care nu pot să beneficieze de servicii medicale.

„Acest act de a te gândi și de a încerca să ai un impact social nu este un lucru pe care îl faci la 50 de ani. Dacă nu l-ai învățat din tinerețe, din copilărie, n-o să faci niciodată. Ceea ce am încercat să fac a fost să mă gândesc ce impact are asupra oamenilor din jurul meu. Chiar dacă e o afacere – ce impact pozitiv poate să aibă, ce impact social are? Și la proiectul pe care îl am acum pentru vârstnici – e o afacere, dar ce impact social are asupra cetățenilor?”, spune  filantropul.

Tindem să spunem că omul a fost rău dintotdeauna și așa va rămâne și ce putem să facem? Asta e cea mai bună scuză pentru noi să continuăm să ne comportăm egoist. Dar în momentul în care  îl consider pe om o ființă spirituală, o ființă în care sunt nestematele ascunse care trebuie scoase la iveală, atunci am o altă abordare și un alt optimism, decât dacă cred că omul este de la început rău și asta este, și apare acest cinism pe care-l avem, nu numai în România. […] Oamenii nu mai au încredere nici în ei, nici în morala lor și atunci nu mai au încredere nici în altcineva. […] Să nu avem senzația că suntem niște fraieri când facem ceva bine, ci să fim mândri când facem ceva bun„, e de părere Wargha Enayati.

Urmărește-ne pe Google News