Festivalul de Vară de la Dubrovnik, unul dintre cele mai vechi din Europa, are loc, în condiții de pandemie
Vechiul port din Dubrovnik s-a redeschis aseară culturii cu o impresionantă ceremonie care a dat startul unuia dintre cele mai vechi festivaluri din Europa.
Timp de 47 de zile, idilicul oraș croat va fi scena unde sunt programate peste 50 de evenimente culturale: piese de teatru, concerte, spectacole de dans, expoziții și ateliere de artă artizanală. Pe fondul pandemiei există însă și reguli: o distanță de 1,5 mteri între spectatori și de 4 metri între public și artiști, se recomandă purtarea de mască, iar la fiecare eveniment se ține evidența spectatorilor prin colectarea de nume și numere de telefon de contact.
Într-un efort de a atrage publicul anul acesta, și biletele au fost reduse la jumătate. Festivalul de Vară de la Dubrovnik durează până pe 25 august.

