Florian Colceag, propunerea AUR pentru Ministerul Educației: ”Învățământul nu este la pământ, este sub pământ”

10 decembrie 2020, 22:25

Profesorul Florian Colceag spune că ar schimba structura Ministerului Educației, deoarece fișele de post nu mai acoperă nevoile educației. Profesorul spune că sistemul ar putea deveni funcțional prin legea Educației pe care el a făcut-o și a promovat-o.

O structură de minister este o schemă în care fiecare om are o fișă de post. Ei nu pot să iasă din fișa de post. Sunt prinși în capcana respectivei fișe de post. Dacă fișele astea de post nu reușesc să acopere nevoile educației, înseamnă că ele trebuie schimbate total astfel încât să dea drumul și la creșterea educației. Suntem acum în cea mai proastă poziție din Europa pe Educație. Nu s-a făcut nicio reformă semnificativă (…) Ca să învârt niște hârtii dintr-o parte în alta nu ajunge, trebuie să fie un sistem funcțional. El este pregătit și poate fi pus în valoare prin legea Educației pe care am făcut-o și am promovat-o. Asta dă posibilitatea a unei creșteri sustenabile a Educației. Există foarte mulți profesori de valoare care nu au avut prilejul până acum. Ei au luptat împotriva sistemului în felul lor, promovând anumiți elevi care aveau capacități. Ca sistem în sine, noi putem prelua bunele practici internaționale, a declarat profesorul.

Florian Colceag este de părere că Educația este în acest moment ”sub pământ”.

În momentul în care nu găsești un pedagog în Ministerul Educației, sunt numai funcționari, este dramatic. Noi nu suntem, acum, la pământ, suntem sub pământ, a conchis profesorul Florian Colceag, la TVR.

Urmărește-ne pe Google News