Florin Iordache: Modificările Legilor Justiției sunt cerute de sistemul juridic. Dezbaterile continuă la comisia specială parlamentară

8 noiembrie 2017, 10:12

Au ajuns la Parlament trei proiecte care au suscitat anumite critici. În urma criticilor pe care și noi le-am receptat din societate, am făcut anumite modificări și în procedură parlamentară normală le-am depus în Parlament. Aceste măsuri sunt cerute în primul rând de sistemul juridic din România. Cele două critici la cele trei proiecte vizează: numirea procurorilor și inspecția judiciară, a subliniat Florin Iordache.

Comisia specială parlamentară referitoare la domeniul Justiției se va întruni, miercuri, pentru a continua dezbaterile privind punerea în acord cu deciziile Curții Constituționale a codurilor penale și de procedură penală.

Săptămâna trecută, comisia a luat în discuție modificarea Codului de procedură penală, iar reprezentanții PNL și USR au criticat faptul că nu s-au tranșat mai întâi prevederile din Codul penal, în special articolul referitor la infracțiunea de abuz în serviciu.

Președintele comisiei, Florin Iordache, a anunțat, atunci, că proiectul de modificare a Legilor Justiției, depus de PSD și ALDE, urmează să intre în dezbaterea comisiei speciale, după ce va primi avizele de la CSM, Guvern și Consiliul Legislativ.

Urmărește-ne pe Google News