Foreign Affairs: De ce a atacat Hamas și de ce Israelul a fost luat prin surprindere

Martin Indyk a fost de două ori ambasador al SUA în Israel, mai întâi din 1995 până în 1997 și din nou din 2000 până în 2001. De asemenea, între 2013 și 2014, a fost trimis special al președintelui american Barack Obama în negocierile israelo-palestiniene. Anterior, fusese asistent special al președintelui Bill Clinton și director senior pentru Orientul Apropiat și Asia de Sud în Consiliul Național de Securitate. A fost și secretar de stat adjunct pentru Orientul Apropiat, în Departamentul de Stat al SUA. Martin Indyk a fost intervievat sâmbătă după-amiază de către Justin Vogt, de la Foreing Affairs.

***

FOREIGN AFFAIRS: O serie de observatori au remarcat că evenimentele de astăzi discuția a avut loc sâmbătă – n.tr.) au avut un impact asupra israelienilor similar celui avut de atacurile din 11 septembrie asupra americanilor. Dar israelienii au suportat o mare violență în ultimele decenii, la fel ca, desigur, palestinienii. Ce este aparte?

MARTIN INDYK: În ceea ce privește Israelul, acesta a fost un eșec total al sistemului. Israelienii sunt obișnuiți să poată ști exact ce fac palestinienii, în detaliu, cu ajutorul mijloacelor lor sofisticate de spionaj. Au construit un zid foarte scump între Gaza și comunitățile de pe partea israeliană a graniței. Erau încrezători că Hamas fusese descurajat să lanseze un atac major: că nu vor îndrăzni, pentru că vor fi zdrobiți, pentru că palestinienii se vor întoarce împotriva Hamas dacă provoca un alt război. Iar israelienii credeau că Hamas se afla într-o dispoziție diferită acum: concentrat pe o încetare a focului pe termen lung, în care fiecare parte a beneficiat de un aranjament de tipul trăiește și lasă să trăiască. Aproximativ 19.000 de muncitori palestinieni din Gaza mergeau în Israel în fiecare zi, iar asta aducea beneficii economiei și genera venituri fiscale.

Dar se pare că dovedește că fusese ceva masiv de înșelător. Și astfel, oamenii sunt în stare de șoc, iar ca în 11 septembrie, există acest sentiment de: „Cum a fost posibil ca o bandă zdrențuită de teroriști să reușească asta? Cum este posibil să învingă o puternică comunitate israeliană de informații și puternicele Forțe de Apărare Israeliene?” Și nu avem încă răspunsuri bune, dar sunt sigur că o parte din motiv a fost orgoliul – o convingere israeliană că forța pură va putea descuraja Hamas și că Israelul nu trebuie să abordeze problemele pe termen lung.

De ce ar alege Hamas un asemenea atac chiar acum? Care a fost logica strategică?

Pot doar să speculez – sincer, sunt încă în stare de șoc. Dar cred că trebuie luat în considerare contextul din acest moment. Lumea arabă se împacă cu Israelul. Arabia Saudită vorbește despre normalizarea relațiilor cu Israelul. Ca parte a acestui potențial acord, Statele Unite presează Israelul să facă concesii Autorității Palestiniene – inamicul Hamas. Așadar, aceasta a fost o oportunitate pentru Hamas și susținătorii săi iranieni de a perturba întregul proces, un proces care, gândind retrospectiv, era profund amenințor pentru ambii. Nu cred că Hamas acționează după ceea ce îi dictează Iranul, dar cred că acționează în coordonare și au un interes comun în a perturba progresul care era în curs și care câștiga mult sprijin în rândul populațiilor arabe. Ideea era de a-i face de rușine pe acei lideri arabi care au încheiat pacea cu Israelul sau care ar putea face acest lucru și de a demonstra că Hamas și Iranul sunt cei capabili să provoace o înfrângere militară Israelului.

Există în derulare discuții cu privire la un acord de pace între Israel și Arabia Saudită și discuții despre garanțiile de securitate ale SUA pentru Arabia Saudită. După toate probabilitățile, o motivație principală pentru Hamas și Iran a fost dorința de a întrerupe acel acord, deoarece amenința că îi va izola. Și aceasta a fost o modalitate foarte bună de a-i distruge perspectivele, cel puțin pe termen scurt. Odată ce problema palestiniană revine în față și în centru, iar arabii din Orientul Mijlociu văd armele americane din mâinile israelienilor ucigând un număr mare de palestinieni, asta va aprinde o reacție foarte puternică. Iar lideri precum [prințul moștenitor al Arabiei Saudite] Mohammad bin Salman vor fi foarte reticenți în a face față unui asemenea tip de opoziție. Procedând astfel, ar trebui să se ridice și să spună poporului său: „Nu aceasta este calea. Calea mea le va aduce palestinienilor mult mai mult decât calea Hamas, care aduce doar suferință”. Acest tip de curaj este, cred, prea mult de așteptat de la oricare lider arab, în acest gen de criză.

Ce opțiuni există acum pentru guvernul israelian?

Ei bine, au mai trecut prin asta de cinci ori înainte și există un manual clar. Își mobilizează armata, atacă din aer, produc pagube Gazei. Ei încearcă să decapiteze conducerea Hamas. Iar dacă asta nu va funcționa în ceea ce privește determinarea Hamas să nu mai tragă cu rachete și să intre în negocieri pentru eliberarea ostaticilor, atunci cred că ne uităm la o invazie israeliană pe scară largă în Gaza.

Acum, asta ridică două probleme. Una este aceea că Israelul va lupta în zone dens populate, iar dezaprobarea internațională față de situația unor victime civile pe care Israelul le-ar provoca cu armele sale americane de înaltă tehnologie ar transfera condamnarea asupra Statelor Unite și Israelului și ar pune presiune asupra Israelului de a se opri. A doua problemă este că, dacă Israelul reușește într-un război la scară largă, atunci când va deține Gaza va trebui să răspundă la următoarele întrebări: Cum vom ieși? Când ne retragem? În favoarea cui ne retragem? Amințiți-vă, israelienii s-au retras deja din Gaza în 2005 și nu vor să intre înapoi.

L-ați cunoscut și ați avut de-a face cu Netanyahu, la nivel personal și profesional, vreme de zeci de ani. Ce curs vă așteptați să aleagă?

Ei bine, primul lucru de știut este că se mândrește cu prudența sa atunci când vine vorba de război. Este foarte atent să nu lanseze războaie la scară deplină. Așadar, cred că prima lui preferință va fi să recurgă la forța aeriană pentru a încerca să pedepsească suficient de mult Hamas încât să fie de acord cu o încetare a focului și apoi cu negocieri pentru întoarcerea ostaticilor. Cu alte cuvinte, o revenire la status quo ante: asta va încerca să obțină, încercând să folosească Statele Unite, Egiptul și Qatarul pentru a influența Hamas să se oprească. Dacă asta nu funcționează și mă îndoiesc că o va face, atunci trebuie să se uite la alte opțiuni.

De ce vă îndoiți că va funcționa?

Întrucât mă tem că intenția Hamas este de a determina Israelul să riposteze masiv și să escaladeze conflictul: o revoltă în Cisiordania, atacuri Hezbollah, o revoltă la Ierusalim.

Deci, cu alte cuvinte, Hamas nu va face jocul niciunui răspuns israelian care urmărește restabilirea status quo-ului?

Exact. Și în ceea ce privește escaladarea, tabăra care trebuie urmărită cel mai îndeaproape este Hezbollah. Dacă va crește numărul de morți palestinieni, Hezbollah va fi tentat să se alăture bătăliei. Au 150.000 de rachete pe care le pot arunca asupra principalelor orașe ale Israelului și asta va duce la un război total nu doar în Gaza, ci și în Liban. Și toată lumea ar fi târâtă în această situație.

Pe de altă parte, Arabia Saudită, Egipt, Iordania și țările care au semnat cu Israelul Acordurile Avraam  — Emiratele Arabe Unite și Bahrain — au toate interesul să calmeze lucrurile și să obțină o încetare a focului, pentru că cu cât aceasta durează mai mult, cu atât le va fi mai greu să-și mențină relațiile cu Israelul.

Va afecta instabilitatea politică actuală din Israel luarea deciziilor acolo?

Cred că deocamdată toate astea rămân pe margine. Aceasta este o criză profundă, de proporții încă necunoscute. Iar premierul se confruntă cu o problemă reală, nu doar în ceea ce privește apărarea cetățenilor, ci și în ceea ce privește evitarea învinovățirea pentru cele întâmplate. Și nu văd cum s-ar putea. Așa că trebuie să găsească o modalitate de a se răscumpăra prin conflict. Nu își poate permite ca membrii extremiști, de extrema-dreaptă, ai coaliției sale să dicteze ce se întâmplă, pentru că vor duce Israelul într-un punct foarte rău. Așa că fie trebuie să-și exercite controlul asupra lor, ceea ce nu a reușit să facă încă, fie va trebui să-i înlăture. [Yair] Lapid, liderul opoziției, s-a oferit astăzi (sâmbătă – n.tr.) să se alăture unui guvern de urgență restrâns, care ar include partidul Likud al lui Netanyahu, partidul lui Lapid și partidul [liderului opoziției] Benny Gantz. Netanyahu ar putea să ia asta doar ca pe o modalitate de a-i lăsa pe margine pe extremiștilor, de a arăta responsabilitate și de a aduce țara împreună.

Este remarcabil că acest lucru se întâmplă la 50 de ani, aproape în aceeași zi, după atacul arab surpriză asupra Israelului, care a lansat războiul de Yom Kippur din 1973.

Este remarcabil – și nu este o coincidență. Să ne amintim că, pentru arabi, războiul de Yom Kippur a fost văzut ca o victorie. Egiptul și Siria au reușit să ia prin surprindere armata israeliană, au reușit să traverseze Canalul Suez și să avanseze pe Înălțimile Golan, până în punctul în care mulți israelieni credeau că Israelul era terminat. Și chiar dacă, în cele din urmă, Israelul s-a impus în acel război, victoria din primele zile este încă sărbătorită în lumea arabă. Deci, faptul că Hamas arată, 50 de ani mai târziu, că poate face același lucru reprezintă un impuls uriaș pentru poziția sa în lumea arabă și o provocare uriașă pentru acele țări și acei lideri care i-au făcut loc Israelului în ultimii 50 de ani. Și merită subliniat că Hamas este un adversar foarte diferit. În 1973, [președintele egiptean] Anwar Sadat a intrat în război cu Israelul pentru a face pace cu Israelul. Hamas a lansat un război pentru a distruge Israelul sau pentru a face tot posibilul pentru a-l slăbi, pentru a-l distruge. Hamas nu are niciun interes să facă pace cu Israelul.

A fost hubris-ul cel care i-a determinat pe israelieni să creadă, în 1973, că sunt de neînvins, că sunt superputerea din Orientul Mijlociu, că sunt atât de puternici încât nu mai trebuie să acorde atenție preocupărilor egiptene și sirienei. Același hubris s-a manifestat din nou în ultimii ani, chiar dacă mulți le spuseseră israelienilor că situația cu palestinienii este nesustenabilă. Au crezut că problema era sub control. Dar acum toate presupunerile lor au fost aruncate în aer, la fel ca în 1973. Și vor trebui să se împace cu asta.