Fostul rege al Spaniei va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a
Decizia a fost luată de fostul suveran, cu toate ca autoritățile de la Madrid l-au sfătuit sa nu se deplaseze la Londra. Juan Carlos a abdicat în 2014 și se află de doi ani în exil autoimpus la Abu Dhabi. El a acceptat invitația transmisă de ministerul britanic de Externe de a fi prezent la ceremonia de săptămâna viitoare.
Juan Carlos poate fi chemat în judecată în Marea Britanie de către o fostă iubită, care l-a acuzat de hărțuire. Aceasta, l-a dat în judecată la Curtea Supremă din Londra. Femeia afirmă că a fost hărţuită timp de un deceniu de fostul monarh, învinuire pe care acesta o neagă. În documente obţinute de BBC, Corinna zu Sayn-Wittgenstein afirmă că a avut o scurtă relaţie romantică cu fostul rege în anul 2009. Au rămas apoi prieteni, însă – conform declaraţiilor sale – totul s-a schimbat după ce a refuzat să îşi reia relaţia cu Juan Carlos, în 2012.
Acţiunea intentată de ea include o învinuire de hărţuire şi acuzaţii că ar fi fost urmărită de agenţia spaniolă de informaţii şi că telefonul i-ar fi fost accesat ilegal. Corinna zu Sayn-Wittgenstein declară că a fost foarte îngrijorată pentru siguranţa sa. Fostul rege a negat învinuirile.

