Fostului președinte Emil Constantinescu i-a fost decernat Premiul Libertăţii. Distincția este oferită de Institutul de Studii Liberale

12 octombrie 2018, 20:40

Distincţia a fost acordată în timpul Şcolii libertăţii de la Sighet, ajunsă la a treia ediţie. Deşi fostul preşedinte a îmbrăţişat doctrina creştin-democrată, liberalii îl simt apropiat, pentru că nu s-a lăsat copleşit de numărul mare al voturilor care l-au adus în fruntea statului.

A refuzat spectacolul politic, a fost discret şi nu a fost subjugat de funcţia de preşedinte – spun reprezentanţii Institutului de Studii Liberale.

Evenimentul „Şcoala Libertăţii”,  care are loc la Sighet, în perioada 11-14 octombrie, îşi propune să aducă în atenţia participanţilor conceptul fundamental al doctrinei liberale – libertatea, dar şi actele istorice înfăptuite de cei care s-au sacrificat în numele acestui principiu.

Urmărește-ne pe Google News