Franța e din nou în carantină națională. Sute de persoane au contestat deciziile în stradă. Granițele rămân deschise, test covid obligatoriu la sosire

30 octombrie 2020, 18:20

Capitala franceză a fost aseară blocată de mașinile celor care au ales să evite o nouă carantină între pereții unui apartament și au plecat la țară. Ambuteiajele s-au întins pe aproape 700 de km, potrivit presei locale.

De astăzi se va ieși din casă doar pentru muncă sau motive medicale și pe baza unei declarații pe proprie răspundere.

De asemenea, se închid toate localurile.

Mulți francezi au ieșit aseară la o ultimă cină și întâlnire cu prietenii în oraș.

Au fost și câteva sute de parizieni care nici nu au plecat, nici nu au petrecut, ci au ieșit la protest împotriva noilor restricții.

Au mers pe străzile capitalei, pe alocuri au vandalizat magazine și spații publice și au provocat forțele de ordine.

Protestul neautorizat a fost însă dispersat relativ repede și fără consecințe majore.

Spre deosebire de situația din primăvară, această a doua carantină națională nu presupune închiderea creselor, școlilor și liceelor.

Masca devine însă obligatorie pentru toți cei peste 6 ani, deci trebuie purtată de copii inclusiv la ore.

Nu se închid nici granițele Franței, dar testul negativ de COVID este obligatoriu pentru oricine intră pe teritoriul țării.

Urmărește-ne pe Google News