Frontierele naționale ar putea deveni inutile. BBC: Este lumea pregătită de o migrație în masă din cauza dezastrelor climatice?

Redăm argumentele Gaiei Vince dintr-un material BBC.

***

Am fost obsedat de hărți încă de când îmi căutam locația în „Pădurea de o sută de hectare” din Winnie the Pooh, încercând să descopăr locurile bune pentru picnicuri și să localizez casele personajelor. Mi-am petrecut copilăria învățând și desenând hărțile comorilor, cartografiind pământuri imaginare și concepând trasee spre locurile îndepărtate pe care doream să le vizitez.

Astăzi, casa mea este înțesată cu mapele pe care le-am colecționat sau care mi-au fost date – amintiri ale locurilor care sunt speciale pentru mine. Lângă masa mea de birou, am o hartă a lumii mare, continentele distingându-se de oceane prin mozaicul culorilor. Fiecare porțiune colorată indică o țară, separată de vecina sa printr-o linie fină desenată pe această reprezentare bidimensională a lumii noastre.

Frontierele sunt bine delimitate, cerneala separând naționalitățile destinate altor sorți. Pentru mine, aceste linii marchează posibilități incitante, cu potențial pentru explorare și aventură, de cunoaștere a unor culturi diferite, cu limbi și bucătării diferite. Pentru alții, frontierele sunt ziduri de închisoare, limitând toate posibilitățile.

Frontierele determină destinul nostru, speranța noastră de viață, identitatea noastră, și multe alte lucruri. Totuși, ele sunt o invenție, ca și hărțile pe care obișnuiam să le desenez. Frontierele noastre nu există ca elemente imuabile ale peisajului, ele nu sunt părți naturale ale planetei noastre, și au fost inventate relativ recent.

Cu toate acestea, putem afirma că majoritatea acestor linii imaginare nu sunt potrivite pentru lumea secolului 21, cu o populație crescândă într-un ritm galopant, schimbări climatice dramatice și deficiența resurselor. Într-adevăr, ideea de a ține oamenii străini afară folosind frontiere este relativ recentă. Statele obișnuiau să fie mult mai preocupate să oprească oamenii din a pleca decât să împiedice sosirea lor. Aveau nevoie de munca lor și de taxe, iar emigrarea încă constituia o dilemă pentru multe state.

Totuși, există frontiere umane veritabile, construite nu de politică sau de suverani ereditari, ci de proprietățile fizice ale planetei noastre. Aceste frontiere planetare pentru speciile noastre mamifere sunt definite de geografie și climă. Oamenii nu pot trăi în numere mari în Antarctica sau în deșertul Sahara, de exemplu. În timp ce temperaturile globale cresc, cauzând schimbări climatice, nivelul mării crește și vremea extremă devine un fenomen tot mai comun, iar în următoarele decenii zone vaste ale planetei, în care locuiesc unele dintre cele mai mari populații, vor deveni tot mai dificil de populat. Coastele, țările insulare și orașele majore din tropice vor fi cele mai afectate, conform prognozelor făcute de savanți.

Milioane sau chiar miliarde de oameni vor fi nevoiți să migreze, pentru că nu se vor putea adapta condițiilor tot mai extreme de trai.

Cele mai dens populate zone ale planetei sunt îngrămădite de-a lungul paralelelor nordice 25-26, latitudinea cu cea mai confortabilă climă și cel mai fertil pământ. Aproximativ 279 de milioane de oameni se îngrămădesc pe această fâșie îngustă de pământ, care traversează țări precum India, Pakistan, Bangladeș, China, Statele Unite și Mexic.

Dar condițiile se schimbă. În medie, nișele climatice – totalitatea condițiilor în care speciile pot exista – se schimbă zilnic, extinzându-se cu 1.15m spre poli, deși ritmul e mult mai accelerat în unele locuri. Adaptarea la schimbările climatice va presupune monitorizarea propriei noastre nișe aflate în plină expansiune, cauzând călduri insuportabile, inundații, incendii, furtuni și eroziunea coastelor, care ar face agricultura imposibilă și ar dezrădăcina oameni.

În fiecare an, numere record de oameni sunt forțați să-și părăsească locuințele. În 2021, au fost 89.3 de milioane, dublu față de numărul afișat cu un deceniu în urmă, iar în 2022 numărul a ajuns la 100 de milioane, dezastrele climatice ducând la dezrădăcinare mai multe decât conflictele. Inundațiile au dezrădăcinat 33 de milioane de oameni în Pakistan în acest an, în timp ce în Africa milioane au fost afectați de inundații și de pericolul foametei, de la Cornul Africii până la coasta de vest a continentului.

Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, Filippo Grandi, a făcut un apel liderilor globali la conferința privind schimbările climatice COP27, să întreprindă acțiuni dramatice pentru a contracara consecințele încălzirii globale. Această schimbare trebuie să fie transformațională, potrivit UNHRC-ului. “Nu putem lăsa milioane de oameni dezrădăcinați și pe gazdele lor să se confrunte singure cu consecințele unei clime în schimbare”, susține Grandi.

În lipsa acțiunilor, sute de milioane de oameni vor trebui să-și părăsească locuințele până în 2050, potrivit unor estimări. Un studiu din 2020 prevede că până în 2070, în funcție de scenariile de creștere a populației și încălzirea globală, “de la unu la trei miliarde de oameni vor fi lăsați în afara condițiilor climatice care au servit omenirea în ultimii 6.000 de ani.”

Cu atât de mulți oameni migrând, nu va însemna că frontierele politice inventate, impuse în mod evident pentru securitate națională, vor deveni tot mai superflue? Securitatea națională pălește în comparație cu pericolul creat de încălzirea globală și repercursiunile sale sociale. Valurile de căldură deja omoară mai mulți oameni decât violența din război.

Agravând situația, populația globală este încă în creștere, preponderent în unele regiuni care au fost cel mai mult afectate de încălzirea globală și sărăcie. Se așteaptă ca populațiile Africii aproape să se tripleze până în 2100, în timp ce alte populații își vor încetini creșterea. Asta înseamnă că va fi un număr mai mare de oameni în zonele care probabil vor fi cele mai afectate de călduri extreme, secetă și furtuni catastrofale. De asemenea, un număr mai mare de oameni vor avea nevoie de mâncare, apă, electricitate, acomodare și resurse, care vor fi tot mai greu de furnizat.

Între timp, majoritatea țărilor din nordul globului se confruntă cu o criză demografică determinată de faptul că oamenii nu fac suficienți copii pentru a sprijini o populație în etate. Astfel, migrarea în masă ar putea contribui la soluționarea multor probleme mondiale grave, reducând numărul de oameni care trăiesc în sărăcie și devastare climatică și ajutând economiile nordice să-și consolideze forța de muncă.

Dar bariera principală este sistemul nostru de frontiere – restricționarea circulației impusă fie de țara de origine a unei persoane sau de statul în care dorește să intre. Astăzi, migranții internaționali constituie peste 3% din populația globală. Totuși, migranții contribuie cu aproximativ 10% din PIB-ul mondial sau $6.7tn – cu $3tn mai mult decât ar fi produs în țările lor de origine. Câțiva economiști, ca Michael Clemens de la Centrul de Dezvoltare Globală din SUA, au calculat că autorizarea circulației libere ar putea dubla PIB-ul global. Mai mult decât atât, am putea vedea o intensificare a diversității culturale, fapt care încurajează inovația, conform mai multor studii. Într-o perioadă în care trebuie să gestionăm crize de mediu și sociale fără precedent, ar putea fi exact ceea ne trebuie.

Îndepărtarea frontierelor sau flexibilizarea lor, în mod special pentru înlesnirea fluxului forței de muncă, are potențialul de a îmbunătăți rezistența umanității în fața vicisitudinilor și șocului cauzat de încălzirea globală. Dacă e gestionată bine, migrația ar putea aduce tuturor beneficii.

Ce-ar fi dacă am concepe planeta ca pe o federație globală a umanității, în care oamenii să fie liberi să se miște oriunde doresc? Am avea nevoie de un nou mecanism pentru gestionarea mobilității globale de muncă mult mai eficient – este cea mai mare resursă economică a noastră, până la urmă. Deja există acorduri comerciale de amploare pentru circulația altor resurse și produse, dar puține se ocupă de circulația fluxului forței de muncă.

Aproximativ 60% din populația globală este constituită din persoane sub 40 de ani, iar jumătate dintre aceștia (acest număr este în creștere) au sub 20 de ani, și ei vor alcăltui majoritatea oamenilor de pe planetă pentru tot restul acestui secol. Mulți dintre acești tineri energici, aflați în căutarea unui loc de muncă, vor migra din cauza schimbărilor climatice – oare vor contribui la creșterea economică construind societăți sustenabile, sau talentele lor vor fi irosite?

Discursul despre migrație s-a fixat pe ce trebuie permis, nu pe planificarea lucrurilor care urmează să se petreacă. Cred că națiunile trebuie să se debaraseze de ideea controlării migrației, în favoarea gestionării migrației. Avem nevoie de noi mecanisme pentru migrația economică legală a fluxului de muncă și mobilității, și o protecție mult mai bună a celor care fug de pericole. Oricine ar putea primi o formă oficială de cetățenie ONU, pe lângă cetățenia eliberată în baza certificatului de naștere. Pentru unele persoane, precum cele care s-au născut în adăposturi pentru refugiați, fără acte de identitate, sau cetățenii unor țări insulare mici care vor înceta să existe spre sfârșitul acestui secol, cetățenia ONU poate fi unica lor șansă de a beneficia de recunoaștere internațională și asistență, deși cetățenia este un drept al omului. Pașapoartele pot fi emise în baza acestor cetățenii.

Politologul David Held susținea că am depășit limitele frontierelor noastre naționale prin globalizare crescândă, și acum trăim în “comunități de destin care se suprapun”, pe bazele cărora trebuie să construim o democrație cosmopolită la nivel global. Astăzi, trecem printr-o criză planetară și cred că a venit timpul să ne poziționăm ca membri ai unei specii globale dispersate, care trebuie să coopereze pentru a supraviețui. Amploarea crizei de mediu necesită o nouă cooperare mondială, și, cred eu, o nouă cetățenie internațională cu agenți globali pentru migrație și pentru biosferă – noi autorități care sunt plătite din taxele noastre și care responsabilizează statele naționale.

Actualmente, Națiunile Unite nu dețin puteri executive asupra statelor naționale, dar asta ar trebui să se schimbe dacă vrem să coborâm temperaturile globale, să reducem concentrația de dioxid de carbon din atmosferă și să reabilităm biodiversitatea globală. Guvernarea mondială ar putea fi utilă și pentru coordonarea unei noi forțe de muncă vaste și mobile, probabil folosind un sistem de cote internațional, care să distribuie locuri de muncă oamenilor în timpul migrației de masă  climatice ale acestui secol. Dar ar dificultăți create de birocrații, de corupție și de lobbying-ul marilor corporații.

Totuși, fundamentul guvernării globale trebuie să fie clădit pe necesitatea de a avea state puternice. Tensiunea dintre dorințele și necesitățile individului și ale societății sunt foarte reale pentru noi toți, și sunt foarte dificil de reconciliat atunci când societatea noastră este un grup restrâns, și asta va fi și mai dificil dacă luăm în calcul populația întregii planete. De exemplu, e dificil să-ți pese de un străin dintr-o țară pe care n-ai vizitat-o niciodată atunci când iei decizii privind propria ta viață într-un oraș aflat la sute de kilometri depărtate. Pentru marea majoritate a oamenilor, e dificil să țină cont de  nevoile unui străin care se află peste drum de ei. Statele-națiune de succes contribuie la gestionarea acestor probleme făcând recurs la structuri și instituții care asigură un nivel de cooperare util între străini, care susțin o societate puternică în care noi toți putem reuși. Noi alegem să facem mici sacrificii zilnice din timpul, energia și resursele noastre ca indivizi – plătind taxe, spre exemplu – pentru a ne asigura că societățile noastre sunt funcționabile. Marea majoritate dintre noi face asta pentru că este societatea noastră, familia noastră socială, statul nostru națiune.

Inventarea unui stat-națiune a constituit un instrument foarte puternic care ne-a permis să avem o mai bună cooperare. După cum a susținut politologul David Miller: “Națiunile sunt comunități care fac lucruri împreună.”

Într-un asemenea caz, ar părea nesăbuit să încercăm să dezagregăm complet sau să abandonăm sistemul nostru geopolitic existent, în mica fereastră de timp de care dispunem, pentru a ne pregăti de haosul în masă care ne așteaptă pe parcursul acestui secol.

Doar statele-națiune puternice vor fi capabile să construiască sistemele de guvernământ care vor ajuta speciile noastre să supraviețuiască încălzirii globale. Doar statele-națiune puternice vor fi capabile să integreze un flux masiv de migranți din diferite culturi și regiuni geografice.

În schimb, am putea avea nevoie de un amestec de internaționalism și naționalism.

În ultimele decenii, explozia globalizării a dus la o sporire a internaționalismului – un cetățean al Londrei ar putea avea mai multe afinități cu un cetățean din Amsterdam sau Taiwan decât cu cineva dintr-un oraș mic britanic. Faptul acesta ar putea fi irelevant pentru o persoană dintr-un mediu urban, dar populația din zonele rurale s-ar putea simți marginalizată de propria țară, în contextul în care industriile dominante din trecut sunt în declin, iar spațiile sociale și tradițiile culturale încep să dispară. Asta creează resentimente și frică, care ar putea alimenta prejudecățile împotriva emigranților, după cum putea fi observat în anumite zone ale Marii Britanii în timpul dezbaterii Brexit.

Totuși, frontierele deschise nu presupun automat și absența frontierelor sau abolirea statelor-națiune. Ar fi necesar să explorăm diverse tipuri de state națiune, cu diferite opțiuni de guvernare. Oare statele cele mai afectate de încălzirea globală vor cumpăra sau închiria teritoriu în zone mai sigure? Sau vom vedea orașe charter care operează sub jurisdicții și reguli diferite de cele valabile pe teritoriul care le înconjoară, sau orașe plutitoare construite pe valuri?

Reinventarea conceptul de stat-națiune, încât să devină mai inclusiv și să consolideze conexiunile interne în timp ce creează network-uri globale mai mari și mai echitabile, va necesita multă muncă. Există o mulțime de beneficii în încurajarea afinităților și fraternității cu semenii noștri, bazată pe un proiect social comun, realizări lingvistice și culturale. Aceste puncte comune contează pentru oameni suficient de mult încât să transforme patriotismul într-o sursă puternică de identitate.

De ce n-am genera sentimente patriotice în raport cu aerul, pământul și apa națiunilor, pentru a încuraja oamenii să le poarte de grijă? O soluție ar fi că, din moment ce toată lumea se confruntă cu probleme de mediu, am putea face apel la armată și alte instituții de securitate în lupta împotriva crizei de mediu. Serviciul militar pentru cetățenii tineri și pentru emigranți ar putea contribui la gestionarea dezastrelor, reabilitarea naturii, eforturile agriculturale și sociale, putând reprezenta încă un pas spre solidaritate. Ar mai putea fi necesar să reintegrăm sau să inventăm tradiții naționale care beneficiază mediul sau societatea, și care ar genera sentimente de mândrie și respect în rândul cetățenilor. Acestea ar putea include grupuri sociale sau cluburi de muzică, sport sau teatru, iar membrii să aparțină pe viață acestor comunități. Aceste tradiții ar putea contribui la menținerea demnității în timpuri grele și ar oferi un sens patriotic asimilabil emigranților.

Noua narațiune patriotică ar putea fi despre naționalismul civic, bazat pe bunuri comune, cu drepturi și responsabilități, un atașament cultural entuziast pentru natură și o dorință de a proteja și conserva locurile de importanță națională (sau internațională).

De exemplu, Costa Rica a îmbrățișat termenul pura vida, însemnând viață bună, ca etică națională, mantra și identitate. Utilizarea sa a devenit largă din anii 1970, când refugiații conflictelor violente din țările vecine Guatemala, Nicaragua și El Salvador au inundat țara lor. Costa Rica, o țară mica din America centrală, care nu are o armată, investind în schimb masiv în natură, protejare și conservare, pe lângă servicii sociale ca sănătate și educație, a recurs la această viziune asupra vieții pentru a-și defini caracterul și a integra noi emigranți.

„Prin urmare, o persoană care alege să folosească aceasă deviză nu doar face aluzie la această ideologie și identitate colectivă, cât și construiește în același timp acea identitate prin intermediul expresiei”, susține Anna Marie Trester de la Universitatea din New York. „Limbajul este un instrument foarte puternic pentru construirea sinelui.”

Asta oferă posibilitatea de a privi printr-o optică diferită mândria națională. Nu presupune neapărat perceperea „oamenilor tăi” ca fiind mai buni decât alte națiuni, nici nu presupune o centralizare a sensului și puterii. În schimb, poate include descentralizarea tradițiilor, o apreciere a regionalismului și a valorii culturale enorme a noilor săi cetățeni. Uniunea Europeană este un exemplu al unei identități supranaționale care permite cetățenilor săi să se simtă europeni și să se identifice cu valorile UE, fără a fi nevoiți să renunțe la identitățile lor naționale.

O idee similară poate fi aplicată atât în interiorul națiunilor, cât și rapoturilor internaționale. În Marea Britanie, de exemplu, cartierul chinezesc al Londrei este o destinație turistică populară pe bună dreptate, ca și Mica Indie – ele sunt părți ale identității naționale, chiar dacă britanicii chinezi și indieni se confruntă adesea cu prejudecăți și dezavantaje socio-economice.

Pentru a câștiga mândrie națională, în loc să sufere de tribalism dezbinător, o națiune trebuie să reducă inegalitatea. Statul trebuie să investească în oameni, pentru ca oamenilor să le pese de stat. Asta presupune, înainte de toate, prioritizarea problemelor sociale și de mediu în moduri care beneficiază toată lumea, nu doar un grup mic de aristocrați globali. Noua Ordine Ecologică, propusă în Uniunea Europeană și SUA este un exemplu de politici menite să reabiliteze economii, furnizând locuri de muncă și sporind demnitatea, în timp ce unesc oamenii într-un amplu proiect social pentru transformarea mediului.

Dacă ești dispus, încearcă să renunți la ideea că oamenii sunt ancorați în locația în care s-au născut, de parcă asta afectează valoarea ta ca persoană și drepturile tale individuale. De parcă naționalitatea ar fi mai mult decât o linie trasată arbitrar pe o hartă. În schimb, încearcă să vezi aceste linii ca pe fuziuni ale bogăției culturale, ca pe tranziții, și nu bariere, care traversează pământurile pe care planeta ni le oferă tuturor.