Furtună puternică în Mehedinți. În unele localităţi, au căzut și peste 100 litri de apă pe metrul pătrat

1 septembrie 2022, 08:29

Ploaia puternică, rafalele de vânt și grindină au creat mari probleme localnicilor din comuna Cujmir.

Beciurile mai multor locuințe au fost inundate, au fost distruse culturi, iar acoperișul unei case a fost afectat. Pompierii au intervenit și au scos apă din mai multe beciuri.

O stație PECO de pe DN 56 A a fost închisă temporar, după ce a fost inundată.

Aseară, un mesaj RO ALERT a fost transmis şi populaţiei din oraşul clujean Turda.

 

Urmărește-ne pe Google News