Gara din Constanța are o bibliotecă, amenajată chiar de angajați, lângă casa de bilete. Sunt deja câteva sute de volume și oricine poate dona cărți

10 decembrie 2023, 22:42

Proiect inedit la Constanța, unde gara s-a transformat într-un mic univers al culturii. Acolo a fost amenajată o bibliotecă, de unde călătorii pot împrumuta cărți pentru toate vârstele. Sunt deja câteva sute de volume, iar CFR Constanța îi îndeamnă pe toți cei care vor să doneze cărți, să o facă, pentru ca biblioteca să fie din ce în ce mai bogată.

Biblioteca din gara de la Constanța este așezată chiar lângă casa de bilete. Peste 400 de volume îi așteaptă pe călătorii care vor să împrumute și să citească în tren.

Aproximativ 150 de cărți au fost împrumutate în numai 24 de ore de când s-a deschis biblioteca din gară.

Angajații de la CFR Constanța au adunat bani pentru raftul cu cărți și tot ei au donat volumele care pot fi împrumutate de călători. Dar oricine poate face donații.

Cei care vor să doneze cărți, pot lăsa volumele direct în bibliotecă. Angajații CFR le vor sorta și le vor aranja pe rafturi.

Urmărește-ne pe Google News