Gărâna Jazz Festival 2023, cel mai important eveniment open-air de jazz din centrul și estul Europei | Jazz-rock, funk, fusion, world music, nordic jazz, în cinci zile de muzică bună

6 iulie 2023, 15:29

Dacă e jazz trebuie să fie și ploaie. Festivalul de la Gărâna nu a fost iertat, în niciun an de vremea capricioasă de la munte, însă aseară, la ora la care era programat primul concert, ploaia s-a retras și a lăsat loc muzicii de cea mai bună calitate.

Mulți din iubitorii de jazz au ajuns la festival încă de aseară. Sunt deja parte a fenomenului Gărâna la care participă de ani de zile. Mulți vin de la sute și chiar mii de kilometri distanță pentru a împărtăși experiența muzicii jazz de avangardă, sub cerul liber, la poalele Muntelui Semenic.

Prima seară a festivalului a fost dedicată muzicienilor din Polonia.

Pe lângă line-up-ul cu nume sonore, organizatorii au pregătit o serie de alte evenimente: expoziții, lansări de carte și un târg de viniluri.

Urmărește-ne pe Google News