Germania. Un criminal în serie, condamnat pentru 85 de omoruri. Bărbatul, asistent medical, îşi ucidea pacienţii cu medicamente neprescrise de medici
Niels Hoegel, în vârstă de 42, este considerat unul dintre cei mai periculoși criminali în serie din Germania de după cel de al Doilea Război Mondial.
După cum el însuși a marturisit, ar fi ucis o sută de persoane cu vârste cuprinse între 34 și 96 de ani. Bărbatul le administra pacienților medicamente care nu erau prescrise de medic, doar pentru a le demonstra colegilor săi că îi poate resuscita. Totul s-a petrecut între anii 2000 și 2005.
Cazul lui Hogel i-a cutremurat și pe judecătorii care l-au audiat pe asistent. Întrebat de ce a făcut ce a făcut, Hogel a mărturisit că avea o senzație de euforie când reușea să aducă pacienții la viață.
În timpul procesului, care a durat 7 luni, bărbatul de 42 de ani a recunoscut că a omorât 43 de pacienți
A fost condamnat pentru 85 de crime, dar poliția se teme că numărul real al victimelor ar putea depăși 200.
Niels Hoegel a fost condamnat deja la închisoare pe viață în alte cazuri de crimă sau tentativă de omor comise în perioada 2008-20015.

