Gospodării inundate la Azuga, după alunecarea de teren. 130 de persoane au fost evacuate
Zgomotul produs de pământul dus la vale și trosnetul copacilor prăbușiți au semănat groaza printre cei care locuiesc într-un mic cartier cu 20 de gospodării. Un versant întreg se scurgea sub ochii lor, spre casele lor.
Alunecarea de versant a afectat în jur de 10 mii de metri pătrați din Muntele Sorica, teren care aparține Casei Regale. Tone de pământ și copaci au ajuns în albia râului Azuga și au format un baraj.
În cursul serii de vineri, 130 de persoane au fost evacuate preventiv din locuinţe din cauza alunecării de teren.
O parte dintre cei evacuați, femei și copii, au fost cazați peste noapte la o pensiune, ceilalți, într-o sală de sport. Până să fie repartizați, au stat înghesuiți și nu s-au mai gândit la distanța pe care trebuie s-o păstreze între ei, deși era loc în sală.

Dimineața, râul era umflat, așa cum estimau autoritățile. Câteva gospodării au fost inundate. Autoritățile au intervenit pentru a debloca râul de tonele de bolovani și copaci.
„Echipaje mixte formate din pompieri, lucrători de la SGA (Sistemul de Gospodărire a Apelor – n.r.) Prahova, Direcţia Silvică, Agenţia de Protecţie a Mediului acţionează pentru degajarea albiei pârâului şi eliberarea cursului apei”, a anunțat ISU Prahova.
Potrivit sursei citate, sâmbătă dimineaţă, Strada Umbroasa din Azuga era inundată, precum şi 30 de gospodării.
Într-un comunicat, Casa Regala a anunțat că: În ultimii 19 ani, pe acest teren nu s-a efectuat nicio defrișare, conform cu legile în vigoare. Ultima tăiere de copaci a avut loc în anul 2001, anterior retrocedării către Regele Mihai I”.
Momentan, autoritățile nu știu din ce cauză a avut loc alunecarea de teren. Utilajele Apelor Române vor rămâne în zonă cel puțin două săptămâni pentru a degaja zona de copacii căzuți. Cert este că oamenii care locuiesc în zonă nu se vor putea întoarce prea curând în casele lor.




