Guvernul atacă la CCR moțiunea de cenzură. Orban: Le spun foarte clar celor de la PSD: nu vă jucați cu focul, nu forțați procedura
„Am luat decizia să declanșăm conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament privitor la depunerea acestei moțiuni de cenzură. Este fără precedent în ce hal de debandadă s-a ajuns, în ce hal de dezorientare se află acest partid, PSD, să ajungă să facă ce nu s-a făcut în 30 de ani – să depui moțiune de cenzură în vacanța parlamentară. O asemenea lipsă de respect față de prevederile constituționale eu nu am întâlnit la niciun fel de partid”, anunță Ludovic Orban.
El mai spune că, din punctul său de vedere, litera și spiritul Constituției duc la concluzia că moțiunile de cenzură nu pot fi depuse decât în sesiunile ordinare.
„Sesizarea… Suntem pregătiți în cursul zilei de azi (joi – n.r.) să finalizăm sesizarea cu toate argumentele constituționale și fie azi, fie mâine vom depune sesizarea. Le spun foarte clar celor de la PSD: nu vă jucați cu focul, nu forțați procedura privitoare la moțiunea de cenzură. Până nu se pronunță CCR, din punctul meu de vedere, e neconstituțional să se deruleze procedura”, adaugă premierul.

