Guvernul vrea să schimbe din temelii sistemul de impozitare

20 aprilie 2017, 21:22

Sistemul de impozitare propus de Guvern este, pe hârtie, unul câştigător pentru toată lumea. Statul ar încasa mai mulţi bani, dar şi românii pricepuţi la calcule şi chitanţe ar putea avea fonduri suplimentare în conturi.

În noul scenariu, salariaţii vor fi cei obligaţi să plătească impozitul pe venit de 10%. Vor fi însă ajutaţi la calcule.

Fiecare gospodărie va avea un „prieten” fiscal, un expert în finanţe care va calcula venitul mediu realizat de către toţi membrii gospodăriei pe parcursul anului. Tot consultantul fiscal va depune declaraţia de venit şi va plăti dările la stat. Actualii consultanţi fiscali sunt însă sceptici că această procedură va aduce mai mulţi bani în coşul statului.

Proiectul de lege mai prevede scutirea de la plata impozitului pentru toate veniturile mai mici de 2000 de lei dar şi o serie de deduceri fiscale în special pentru familiile nevoiaşe cu copii.

Concomitent, Guvernul vrea să crească însă baza de impozitare.

Dacă va fi aprobat, noul impozit pe gospodării va fi aplicat de la 1 ianuarie 2018, iar primele declaraţii de venit vor fi depuse începând cu 2019.

Urmărește-ne pe Google News