Iarna își arată colții în nordul Moldovei. Cod roșu de viscol și ninsori în județele Botoșani și Iași
ACTUALIZARE Primarul Mihai Chirica a anunţat că a dispus mobilizarea maximă a tuturor societăţilor din subordinea municipalităţii membre ale Comandamentului de Iarnă din municipiul Iaşi, conform Agerpres.
„Am cerut membrilor Comandamentului de Iarnă ca în această noapte să fie prezenţi la stradă cu toate efectivele de muncitori şi cu toate utilajele din dotare. Le-am spus foarte clar că trebuie să depună toate eforturile pentru ca oraşul nostru să treacă cu bine peste această situaţie deosebită. Ştiu că va fi dificil, dar mai ştiu că au toate resursele necesare pentru a trece cu bine această noapte. Este de datoria noastră să facem tot posibilul ca mâine dimineaţă oraşul să fie funcţional”, a declarat primarul Mihai Chirica.
ACTUALIZARE Drumul DJ 208C a fost închis pe sectorul Valea Glodului – Hârtop din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a anunţat Instituţia Prefectului Suceava.
Potrivit sursei citate, pe sectorul de drum judeţean a fost instituită restricţie totală de circulaţie, începând cu ora 19.00.
ACTUALIZARE Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a dispus suplimentarea forţelor şi a mijloacelor de intervenţie cu personal şi tehnică în judeţele Iaşi şi Botoşani, pentru gestionarea în cele mai bune condiţii a potenţialelor efecte şi eficientizarea misiunilor de răspuns în contextul avertizărilor meteorologice de vreme severă, potrivit Agerpres.
Totodată, pentru protecţia populaţiei din cele două judeţe aflate sub incidenţa codului de vreme severă, vor fi transmise mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.
ACTUALIZARE În prezent, sunt blocate și șase sectoare de drum național, cel care face legătura între Tărgu Frumos, acolo unde este blocat un autocar plin cu copii, și Pașcani – Moțca. Drumarii spun că nu pot interveni din cauza viscolului puternic care aduce zăpada înapoi pe carosabil și îi sfătuiesc pe șoferi să nu plece la drum.
ACTUALIZARE Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor Publice (DJADP) Iaşi a informat că după ora 18 se vor închide 20 de tronsoane de drumuri judeţene.
ANM a anunțat că se vor semnala viscol puternic, cu rafale de 75, 85 km/h, cu ninsoare abundentă, zăpadă viscolită şi troienită, vizibilitate redusă spre zero.
Directorul DJADP Iaşi, Ciprian Ciucan, a declarat că este o măsură de urgenţă luată din cauza ninsorii abundente, temporar viscolite şi a stratului consistent de zăpadă, dar şi a şoferilor care nu respectă indicaţiile.
„Este o măsură de urgenţă luată pentru a interveni cu utilajele imediat după ce nu va mai ninge sau nu va mai fi viscol. Sunt cantităţi foarte mari de precipitaţii, vântul bate cu viteză foarte mare. Efectiv nu reuşim să menţinem aceste tronsoane în stare de viabilitate şi riscăm să avem blocaje cu foarte multe maşini”, a declarat Ciprian Ciucan.
Cetățenii au fost informați și au primit un mesaj de ”alertă extremă” din partea RO-Alert. Oamenilor li s-a recomandat să evite deplasările și să ia măsuri de adăpostire și autoprotecție.


