Iarna primăvăratică omoară albinele. Păcălite de temperaturile neobișnuite, părăsesc stupii în căutarea florilor. Apicultorii se tem că va fi încă un an slab pentru producția de miere

15 ianuarie 2020, 13:16

Nea Costică are zeci de stupi în comuna argeșeană Băbana. De 50 de ani se ocupă de albine, dar acum se teme pentru viața lor.

Albinele ies din stup ca primăvara, însă nu găsesc flori, așa că nu mai au putere să se întoarcă, mai ales daca le prinde seara, atunci când temperaturile scad brusc.

Un stup este deja aproape gol.

Și anul trecut a fost unul slab pentru producția de miere. Seceta și episoadele dese de grindină din primăvară au distrus bobocii de floare. Apicultorii au recoltat doar o singură dată, iar cea mai mare parte din miere au lăsat-o în stup, pentru ca albinele să aibă cu ce să se hrănească iarna aceasta.

Anul trecut, borcanul de miere a costat 20 de lei, dar anul acesta prețul ar putea crește. Dacă vremea va continua să fie mai caldă, jumătate din albine ar putea muri, se tem apicultorii.

Vremea primăvăratică și diferențele de temperatura între zi și noapte afectează toate insectele, avertizează specialiștii.

În anii fără fenomene meteo extreme, țara noastra produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual și ocupa locul 4 în Europa. La nivel naţional, sunt înregistraţi 40.000 de apicultori, care deţin peste 1,4 milioane de familii de albine, arată datele Federației asociațiilor apicole din România.

Urmărește-ne pe Google News