Ilinca şi Alex Florea s-au calificat în marea finală Eurovision 2017 cu piesa Yodel It! Care sunt celelalte finaliste
Celelalte țări care au trecut de a doua semifinală și s-au calificat în finala de sâmbătă sunt: Bulgaria, Belarus, Croația, Ungaria, Danemarca, Israel, Norvegia, Olanda și Austria.
În finală vor participa de asemenea reprezentantele țărilor calificate marți, în prima semifinală: Republica Moldova, Azerbaidjan, Grecia, Suedia, Portugalia, Polonia, Armenia, Australia, Cipru, Belgia, precum și cele 5 țări cu statut special (Big Five): Franța, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie.
România, reprezentată de Ilinca şi Alex Florea cu piesa Piesa Yodel It! a intrat în competiție pe poziția 5, în prima parte din cea de-a doua semifinală.

Celelalte țări din această semifinală au fost Serbia, Austria, Macedonia, Malta, Olanda, Ungaria, Danemarca, Irlanda, San Marino, Croaţia, Norvegia, Elveţia, Belarus, Bulgaria, Lituania, Estonia si Israel.
Alex Florea a vorbit despre concurs chiar înainte de semifinală, în direct la Telejurnalul de la ora 20.00.
Cele mai bune performanţe ale României la concursul Eurovision au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.

