În lucru

: Am vreo 20 și de ani de activitate în Spitalul militar. Am lucrat 10 ani în cadrul secției ATI

A fost detașată către secția Boli infecțioase.

Un an și jumătate de la deschiderea Spitalul Militar de Campanie de Nivel ROL2

Inimă pentru Terapie intensivă

Asistenta Mihaela Ivanica este de peste 20 de ani la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”. În pandemie, a fost detașată către secția Boli infecțioase. „Dar, totuși, prima mea dragoste, ca sa zic așa, m-a chemat către terapie”.

Primul contact cu realitatea dură din spitalul ROL 2 a fost anul trecut, în iunie.

„A fost un val, să zic așa, de îmbolnăviri, în perioada în care erau 80 de pacienți, ceea ce pentru mine erau destul de mulți. Volumul de muncă a fost foarte mare la vremea respectivă, ca și acum, de altfel”.

Dar era pregătită pentru orice pandemie. Nu învățase însă să fie atât de mult timp departe de familie.

„Oricum, meseria, chiar dacă era COVID, și ne-COVID, și indiferent de alte pandemii sau ce mai era nou, ne-o făceam. Dar faptul că stai departe de familie, asta e mai greu. Pentru mine, asta a fost.”

„Cel mai mult m-a impresionat un tânăr de 49 de ani, nevaccinat, pe care l-am intubat zilele trecute. Și vreau să zic că toată lumea ne rugam și făceam tot ce a fost posibil, am făcut de fapt ce a fost posibil ca să nu ajungă să fie intubat, dar s-a întâmplat”. Mihaela Ivanica se îngrijește în continuare de starea lui.

„De fiecare dată când intru în tură, îmi doresc să-l găsesc mult mai bine decât l-am lăsat și-mi doresc să se facă bine, să plece acasă”, mărturisește ea.

„De fiecare dată când intri în tură și vezi poate pacienți nou internați și vezi cum respiră, practic, că pentru asta sunt aduși, cât de greu respiră, după aceea, când te întorci și vezi că sunt intubați, te gândești că suntem atât de sensibili, că suntem la un pas – de fapt nu noi, oamenii sănătoși, ci cei care vin aici – de a pleca în altă lume”, mărturisește ea.

Cei mai mulți dintre cei internați au și alte afecțiuni.

„Din ce am văzut eu aici, pe terapie, aproape toți sunt nevaccinați. Ar fi bine, totuși, ca lumea să se vaccineze, pentru că așa nu mai avem noi pacienți de terapie. Chiar dacă se infectează, fac forme ușoare. Dar nu ajung pe terapie”. Cei care ajung în terapie intensivă ajung târziu, pentru că stau mult cu simptomatologie acasă.

Unii dintre cei care ajung în terapie intensivă nu cred nici măcar atunci că există COVID și insistă că au o simplă răceală, deși pur și simplu nu mai pot să respire. Alții refuză tratamentul și vorbesc urât cu personalul medical. „Te adaptezi situației, îi vorbești cu blândețe  „

Unde era lumea anul trecut și unde este lumea anul ăsta?

„Lumea se schimbă și nu într-un mod plăcut. Nu înspre bine. Din punctul meu de vedere, ne afectează pe fiecare dintre noi, într-un mod personal sau mai puțin personal”, spune Mihaela Ivanica despre evoluția pandemiei. Speranța ei este ca anul viitor să fie mai puține cazuri, iar situația să își găsească o rezolvare.