În unele orașe, brazii care au împodobit casele de sărbători sunt colectați și transformați în compost
4 ianuarie 2022, 17:47
După Anul Nou, brazii naturali, împodobiți atât de frumos de sărbători, ajung la gunoi, în cele mai multe cazuri.
Ca să îi poată strânge mai ușor, firma de salubritate arădeană a stabilit anumite locuri în care se pot lăsa brazii.
La stația de sortare sunt transformați în îngrășământ.
Față de anul trecut, în Galați s-au cumpărat cu 10 tone mai mulți brazi naturali. Astfel și cantitatea de compost va fi mai mare. De altfel și cererea a crescut în ultimii ani.
O tonă de compost costă 180 de lei. Este folosit în agricultură, ca îngrășământ, ori pentru amenajările de grădini sau pentru fabricarea peleților.

