Incendiu la un depozit de motorină din apropierea aeroportului din Soci, staţiune balneară din sud-vestul Rusiei. O explozie puternică a avut loc într-un bloc de locuinţe în apropiere de Moscova, cauzată de o scurgere de gaze

Incendiu la un depozit de motorină din apropierea aeroportului din Soci Rusia
Incendiu la un depozit de motorină din apropierea aeroportului din Soci Rusia
20 septembrie 2023, 12:41

Pe contul său de Telegram, primarul din Soci, Aleksei Kopaigorodski, a precizat că incendiul, care nu a făcut victime, a fost stins de pompieri, iar suprafaţa afectată de flăcări nu este mai mare de 100 m2.

Incidentul a avut loc la un depozit de combustibil din apropierea Aeroportului internaţional Soci, în cartierul Adler. Potrivit primarului, „aeroportul şi toate serviciile de transport funcţionează normal”.

„Cauzele incidentului sunt în curs de stabilire”, a adăugat el.

Publicaţia online rusă Baza, apropiată de serviciile de securitate, afirmă că a fost un atac cu dronă, publicând fotografii care arată piese metalice prezentate ca fiind rămăşiţe ale unei drone.

Baza a publicat, de asemenea, o presupusă înregistrare video a atacului, în care se vede cum un rezervor aparţinând grupului petrolier Rosneft explodează brusc într-o minge de flăcări.

Dacă atacul cu drone se confirmă, ar fi primul incident de acest tip la Soci, o populară destinaţie turistică pe coasta rusă a Mării Negre, de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, la sfârşitul lunii februarie 2022.

Spre deosebire de alte oraşe din regiune, staţiunea Soci a fost ferită de lovituri, iar aeroportul său este în continuare deschis, în timp ce cele ale altor oraşe mari din apropiere (Rostov pe Don, Krasnodar) sunt închise pentru a evita incidentele legate de luptele din Ucraina.

Într-un incident separat, o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte două au fost prinse sub dărâmături în urma unei explozii cauzate de o scurgere de gaze într-o clădire rezidenţială cu mai multe etaje în oraşul Balaşiha, în apropiere de Moscova, a anunţat miercuri agenţia de presă de stat RIA Novosti, citând serviciile de urgenţă.

Potrivit guvernatorului regiunii Moscova, Andrei Vorobiov, explozia a avut loc în jurul orei locale 08:20 (05:20 GMT). Etajele trei, patru şi cinci ale clădirii s-au prăbuşit şi cel puţin 10 apartamente au fost avariate, potrivit Reuters.

 

 

Urmărește-ne pe Google News