Indigestia, pericolul care pândește la mesele copioase. Sfaturile medicilor

16 aprilie 2017, 15:29

Ciorbă de miel, friptură, stufat, cozonac şi ouă. Sunt câteva dintre preparatele pe care le vom mânca de Paşte. Atenţie însă cum le consumaţi ca să nu ajungeţi la spital. De exemplu, medicii ne recomandă să nu mâncăm mai mult de trei ouă pe zi şi, de asemenea, friptura nu trebuie prăjită.

Bucătarii ne recomandă să ţinem friptura de miel o oră şi jumătate la cuptor.

Cumpătarea în timpul mesei este cheia unor sărbători liniștite pentru întreaga familie, atrag atenția medicii.

Dacă vă simţiţi rău, aveţi dureri abdominale puternice, greţuri şi vărsături care nu cedează la medicamentele eliberate fără prescripţie medicală, sunaţi la 112.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov lucrează cu 55 de echipaje de urgenţă în noaptea de Înviere şi cu 20 de echipaje pentru consultaţii la domiciliu. Nouă Spitale din Capitală, dintre care două pentru copii, vor asigura asistenţa medicală de urgenţă.

Urmărește-ne pe Google News