Inflaţia în zona euro s-a menţinut la 5,3% în august

EUROSTAT
EUROSTAT
31 august 2023, 14:10

Cu toate acestea, ritmul de creştere a preţurilor la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări continuă să rămână unul ridicat (9,8% în august, după un avans de 10,8% luna precedentă), urmate de preţurile la servicii (creştere de 5,5% în august, comparativ cu un avans de 5,6% luna precedentă) şi produse industriale (4,8% în august comparativ cu 5% luna precedentă). În schimb, preţurile la energie au scăzut cu 3,3% în august, după un declin de 6,1% luna precedentă.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a redus la 5,3% în august, de la 5,5% în iulie.

Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Chiar dacă sunt departe de ţinta de 2% avută în vedere de Banca Centrală Europeană, cele mai recente date Eurostat ar putea să îi ajute pe oficialii BCE care susţin că inflaţia din zona euro este pe o pantă clară, chiar dacă una lină, descrescătoare şi, în consecinţă, ”gardienii euro” îşi permit să ia o pauză cu majorarea dobânzilor, cel puţin la următoarea lor reuniune de politică monetară din 14 septembrie.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News