Într-un arbore retezat, dintr-o localitate suceveană, a apărut imaginea Maicii Domnului cu Pruncul

12 aprilie 2018, 20:37

Cu câteva zile înaintea Paștelui, Vasile Irimia din satul sucevean Mitocaş, comuna Mitocu Dragomirnei, făcea curățenie prin grădină. A tăiat un pom de lângă gard si, după ce a îndăpartat trunchiul, omul a rămas împietrit: în bușteanul retezat a observat o imagine care aducea mult cu icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe. Toată suflarea comunei a aflat ce s-a întâmplat, mai ales că preotul din sat a tras clopotele să anunțe minunea.

Oamenii au venit cu mic cu mare să aprindă o lumânare la locul unde s-a arătat, spun ei, icoana Maicii Domnului.

Până când capii bisericii se vor pronunța asupra descoperirii din comuna suceveană, chiar și edilii locali cred ca la mijloc este vorba de un miracol. Vor să amenajeze  un loc de pelerinaj în curtea săteanului.

Astfel de apariții au mai fost semnalate și în alte locuri din zona Moldovei unde au apărut cruci sau reprezentări ale chipului lui Iisus Hristos.

Urmărește-ne pe Google News