Între 15 și 17 aprilie, Calea Victoriei devine pietonală și se transformă într-un spațiu urban alternativ

Pe segmentul de la intrarea dinspre Piața Victoriei, până la Ateneul Român, Calea Victoriei va fi destinată exclusiv pietonilor. Întreg traseul va fi animat de spectacole cu intrare gratuită: ateliere creative pentru copii, spectacole de teatru, un studio foto mobil, facepainting, dar și de tonete cu produse handmade și preparate diverse.
Presărată cu monumente istorice, magazine mici și cafenele, strada care străbate inima orașului va fi plină de viață datorită unor statui vivante, animatori pe picioroange, mimi, personaje pentru copii, păpuși uriașe, portretiști și caricaturiști.
Atmosfera Sărbătorilor Pascale va fi întreținută de un program muzical deosebit, susținut de Corul bărbătesc „Armon” și Corul Academic „Divina Armonie” și de prezența unor muzicieni stradali, care își vor pune în valoare talentul la instrumente precum chitară, vioară, flaut, saxofon, violă, violoncel și pian electric.
În agenda evenimentului va fi cuprins și spectacolul de teatru „Zidul” o co-producție Teatrul Masca – ARCUB, în scenariul și regia lui Mihai Mălaimare, un spectacol ce aduce în fața publicului tehnica statuilor vivante, o poveste tulburătoare și un balet fabulos.
Astfel, sâmbătă și duminică, între orele 10:00 – 20:00 și luni între orele 10:00 – 18:00, veți putea admira artiștii stradali sau să gustați preparatele de sezon, bucurându-vă de o plimbare la pas, pe Calea Victoriei.
Mai multe detalii despre eveniment, AICI.