Ioan Mircea Pașcu, informat despre retragerea candidaturii sale pentru postul de comisar european interimar: Iau notă și mă conformez

11 septembrie 2019, 10:49

ACTUALIZARE Comisia Europeană „ia notă” de decizia guvernului român de a nu propune un comisar pentru perioada rămasă până la finalul mandatului actualului executiv comunitar, la 31 octombrie, a anunţat un purtător de cuvânt al executivului european.

„Comisia Europeană ia notă de deciziile guvernelor român şi estonian de a nu propune comisari pentru perioadă rămasă din mandatul actualei Comisii – 31 octombrie 2019”, a declarat purtătorul de cuvânt. „Acest lucru este în linie cu ceea ce a cerut (actualul preşedinte Jean-Claude) Juncker în iunie”, a mai precizat el.

ACTUALIZARE „Ultima oră: am fost informat de doamna ambasador pe lângă UE, Luminiţa Odobescu, că a primit instrucţiuni pentru retragerea candidaturii mele la postul de comisar interimar al României! Iau notă şi mă conformez, aşa cum am anunţat, hotărârii luate de doamna Viorica Vasilica Dăncilă”, a scris Paşcu pe Facebook.

Liderul grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Manfred Weber, a cerut marţi Guvernului român să renunţe la nominalizarea lui Ioan Mircea Paşcu drept comisar european interimar, după ce a salutat decizia în acest sens a executivului estonian.

„Salutăm decizia guvernului estonian de a nu mai propune un comisar interimar pentru restul mandatului, evitând o risipă inacceptabilă a banilor contribuabililor. Facem acum apel la guvernul român să procedeze la fel. Procesul de aprobare din Parlament trebuie oprit”, a spus Manfred Weber.

Cei doi nominalizaţi ai Estoniei şi României pentru posturi de comisari europeni interimari ar fi trebuit audiaţi miercuri, în cadrul Conferinţei preşedinţilor de comisii din Parlamentul European.

Urmărește-ne pe Google News