Iohannis, despre proiectul de modificare a legilor Justiției: Înțelept ar fi să se revină la faza de discuții cu sistemul

29 septembrie 2017, 15:55

Întrebat despre avizul negativ al CSM, președintele Klaus Iohannis a spus:  Un astfel de răspuns trebuie să dea foarte mult de gândit inițiatorilor, nu este vorba doar de răspunsul unor persoane din CSM, s-au făcut întâlniri cu aproape toți magistrații. Rezultatul este al unui proces care a preocupat și a mișcat întregul sistem de Justiție, a subliniat Klaus Iohannis.

Răspunsuri simpliste – că se opun reformei, nu cred că sunt adecvate. În această situație, părerea mea, că trebuie mers înapoi la text, trebuie renegociat, trebuie văzut cum se poate construi dacă se dorește chiar reformarea sistemului, în așa fel încât să se facă împreună cu sistemul. Este, cel puțin pentru mine, inimaginabil să se facă o reformă a sistemului împotriva sistemului. Ar fi o mare greșeală, a conchis Iohannis.

În opinia președintelui, oamenii din sistemul de Justiție sunt „foarte bine calificați” și ar fi înțelept să se revină la faza de discuții cu aceștia.

După părerea mea este nevoie de o nouă renegociere a conținutului cu sistemul de Justiție,  fiindcă oamenii de acolo sunt foarte bine calificați, sunt magistrați, cunosc sistemul, cunosc legile. Nu vorbim de niște oameni care nu cunosc conținutul, cunosc foarte bine. Înțelept ar fi să se revină la faza de discuții cu sistemul de justiție, a adăugat președintele.

 

Urmărește-ne pe Google News